În comuna Bata este în curs de realizare operațiunea de inventariere a terenurilor, operațiune realizată conform Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu nor­me de aplicare conform Hotărârii de Guvern 401/2013. Acțiunea, prin urmările ce vor apărea  odată cu finalizarea aplicării ei, a început să creeze neliniști în unele zone cu astfel de terenuri precum zona Bata. Comisia locală pentru inventarierea terenurilor, formată conform acestei legi, este în plină activitate și, după cum ne spunea primarul comunei Bata, Ion Micurescu – component al comisiei în calitate de membru, are o sarcină grea și ingrată.
„Comisia din care fac și eu parte are o sarcină ingrată, datorită unui aspect legat de una din prevederile Legii 165 cu referire la Art. 6, punct  d), care face referire la islazuri. La noi în zonă aceste islazuri sunt în proprietate comună a localnicilor de sute de ani: aici pasc toate anima­lele crescătorilor din zonă (mii de oi și sute de vaci precum și alte animale mici) și există temerea – întemeiată, zic eu – ca atunci când se va face totalul general al acestor terenuri să ne trezim că pot primi teren pe islazurile noastre oameni din cu totul altă zonă a țării, care să aibă un cu totul alt profil de exploatare decât au avut până acum aceste terenuri. Eu sunt fiu de-al locului, din moși-strămoși și nu pot să nu mă gândesc la aspectul că voi fi obligat să pun semnătura pe un astfel de act care să dispună înstrăinarea acestor terenuri. Foarte greu de înțeles vor fi aceste acțiuni. Cred că se impune o regândire a acestor mă­suri și factorii de decizie în acest domeniu ar trebui să se autosesizeze cu privire la aceste aspecte dureroase și nedrepte ce vor apărea după finalizarea acțiunii“ – ne spu­nea edilul din Bata.
Termenul finalizării acestei acțiuni este și el foarte scurt, este luna februarie 2014.

Recomandările redacției