Liga Pensionarilor organizează o nouă excursie pentru vârstnicii arădeni, la finalul acestei luni. Pensio­narii pot petrece un sejur la Orşova, itinerarul excursiei cuprinzând mai multe vizite la obiective şi staţiuni.
Liga Pensionarilor organizează excursia în perioada 30 august – 1 septembrie, vârstnicii putând beneficia de transport cu autocarul şi cazare pentru două nopţi. Cei care se decid să meargă în excursie pot face o croazieră pe Dunăre şi au ocazia să viziteze vestigiul „Tabula Traiana“, Cazanele Mici şi Mari, bustul lui Decebal, Mănăstirea Mracronia, loca­lităţile Dubrova şi Ieşelniţa şi Peşte­rile Pamicova şi  Veteran. De asemenea, se va face un popas la Porţile de Fier, o vizită la Drobeta- Turnu Severin – Parcul Naţional, la piciorul Podului Traian din România şi Serbia, precum şi la mănăstirile Sfânta Ana şi Piatra Scrisă. Nu în ultimul rând, sejurul organizat de ligă mai cuprinde şi plecări la Buziaş şi Băile Herculane.
Plecarea este stabilită pentru data de 30 august. Vârstnicii interesaţi de oferta pusă la dispoziţie de organizaţia arădeană se pot înscrie pe lista doritorilor. Mai multe informaţii legate de excursie şi costuri pot fi obţinute de Liga Judeţeană a Pensionarilor.

Recomandările redacției