petcutApreciată de cei care urmăresc îndeaproape Liga a III-a drept principala candidată la promovare, echipa bihoreană CS Oșorhei s-a înclinat sâmbătă dimineață în fața Ineului.
„Meci util, în compania unui adversar de valoare. Consider Oșorheiul una din candidatele la promovare. Echipele s-au implicat, cu un plus din partea noastră, am fost mai eficienți”, a rezumat Adrian Abrudean confruntarea cu oamenii Părintelui Alex Krenek, recent ajuns în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.
A fost 3-1 în favoarea trupei arădene, cu George Petcuț autor al unei „duble” și cu Iambor cel de-al treilea marcator. Cel poreclit „Ciochi” a avut și o bară, iar lui „Știli” i-au lipsit patru piese – Georgiu, Copil, Drăgan, Nicolau.
CS Ineu a început cu Rusu – Cornea, Bilia, Bier, Suslak – Francescu, Iambor – Covaci, R. Popa, Petcuț – Băd. Abrudean i-a mai folosit pe Cioară – Șulumberchean, Pirtea, Malancu, Talpaș, Tătar.
Ultimul meci amical al verii pentru CS Ineu are loc sâmbăta viitoare, la Giarmata, în compania celor de la Millenium.

Recomandările redacției