kaiacCanalul de la Bascov-Piteşti a găzduit Campionatele Naţionale de kaiac- canoe rezervate juniorilor, competiţie la care au participat şi sportivii secţiei de kaiac-canoe din cadru Liceului cu Program Sportiv din Arad.
Elevii profesorului Gheorghe Muscă au avut o comportare bună, reuşind să urce de două ori pe podium, iar în alte două probe să fie foarte aproape de medalie.
Valentin Popescu este campion naţional în proba de K1B jun.III 2000 de metri, acelaşi sportiv clasându-se pe locul doi în proba de 1000 de metri.  George Ienciu şi Roland Koromi, in probele de K2B jun. III 2000 de metri şi 1000 de metri, s-au clasat pe locul patru, ei fiind la prima participare la un campionat naţional de juniori.
„Sunt rezultate bune. La unele ne aşteptam, la altele puteam mai mult. De exemplu, Ogîgău a ratat podiumul după un mic incident, a luat un smoc de iarbă, de pe luciul apei, cu barca. S-a revanşat la selecţie, unde a sosit pe locul patru. Popescu este în al doilea an când concurează la Naţionale. A muncit şi rezultatele se văd. Este şi campion naţional la 3.000 de metri la fond. Pentru noi ar urma Memorialul Tică Cioară şi Cupa României la juniori, dar participarea depinde de fondurile pe care le vom primi”, a spus Gheorghe Muscă, antrenor coordonator al secţiei de kaiac al LPS Arad.
Imediat după Naţionale a urmat un concurs de selecţie pentru loturile naţionale de juniori, Valentin Popescu şi Mihai Ogîgău având şanse reale să fie cooptaţi sub tricolor.

Recomandările redacției