O afacere cu terenuri riscă să le aducă reprezentanţilor Piraeus Bank Romania acuzaţii de abuz în serviciu şi săvârşirea infracţiunilor de asociere la un grup infracţional organizat.
Totul a pornit de la un dosar de acordare a unui credit şi preluarea ulterioară a unor terenuri (cu care s-a girat iniţial), situate pe raza comunei Zăbrani, dar care nu erau deţinute în totalitate de persoana cu care banca a făcut tranzacţia. Cel care a sesizat         neregula este chiar primarul comunei, Marian Toader, care a purtat o cores­pondenţă în acest sens cu Cristian Tuţescu, Project Engineer, REO – De­partment, Piraeus Bank România. „Consider că la întocmirea dosarului de credit, ofiţerul de credit care s-a ocupat de acest dosar trebuia să observe că terenurile sunt identificate într-o altă zonă (altă tarla)”, i-a transmis Marian Toader lui Cristian Tuţescu încă din luna iunie 2013. Primarul a mai arătat că terenurile la care se referă nici nu puteau face obiectul unei asemenea garanţii (pentru acordarea unui credit), fiind simple terenuri agricole, dar care au fost supraevaluate.
Reprezentantul Piraeus Bank i-a solicitat lui Marian Toader mai multe detalii, acesta din urmă transmiţându-i pe e-mail întreaga documentaţie, din care reiese foarte clar întreaga situaţie. „Conform discuţiilor purtate, vă anexez documentele din care reiese clar modul în care s-au făcut tranzacţiile la care făceam referire, cu complicitatea reprezentanţilor băncii dvs. deoarece potrivit art. 30/Legea 7/1996, la cumpărarea terenurilor eraţi obligaţi să faceţi verificări referitoare la modul de dobândire a terenurilor de către vânzător”, i-a transmis Marian Toader lui Cristian Tuţescu, alături de următoarele documente: „Sentinţa civilă nr. 204/ 04.03.2010 (definitivă şi irevocabilă) pronunţată de Judecătoria Lipova, prin care proprietarul de drept al terenului în suprafaţă de 14,27 ha (CF.300140, CF.300091, CF. 300083) este o altă persoană, NU persoana de la care aţi cumpărat suprafeţele mai sus menţionate;
Contractul de vânzare cumpărare nr. 1061/30 iunie 2011 prin care banca dvs. (prin reprezentantul acesteia) a cumpărat terenurile arabile mai sus menţionate la un preţ supraevaluat (terenul arabil, fără PUG în acea perioadă se tranzacţiona între 1.200 – 1.700 euro);
Titlul de proprietate nr. 159813/ 18.11.2010 emis pe numele B.B., N. E. în suprafaţă de 34,23 ha, pentru care dl. V.D. nu avea procură de vânzare decât pt. suprafaţa de 23,45 ha”. În concluzie Piraeus Leasing Romania IFN SA deţine în proprietate, printr-o tranzacţie frauduloasă, suprafaţa de 25,050 ha, tranzacţie încheiată cu o persoană care nu deţinea calitatea de proprietar şi nu putea vinde aceste terenuri!”, a arătat Marian Toader.
Pentru că până în momentul de faţă Piraeus Leasing Romania IFN SA nu a reacţionat în nici un fel la sesizarea primarului din Zăbrani, acesta a declarat că se va adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, unde va depune o plângere penală împotriva reprezentanţilor băncii. „Voi face plângere pentru abuz în serviciu şi săvârşirea infracţiunilor de asociere la un grup infracţional organizat”, a declarat Marian Toader, lucru pe care l-a transmis şi reprezentanţilor Piraeus Leasing Romania IFN SA.
Din informaţiile pe care le deţinem, suprafeţele de teren la care se face referire mai sus ar urma să facă, zilele acestea, obiectul unei noi tranzacţii.

Recomandările redacției