itmŞase firme arădene de construcţii au fost sancţionate de inspectorii de muncă, la sfârşitul săptămânii trecute. Controalele s-au făcut în cadrul campaniei de identificare a cazurilor de muncă la negru, campanie derulată la nivel naţional. Controalele vor continua şi în următoarea perioadă.
Inspectorii ITM Arad au identificat 19 deficienţe în şase societăţi şi au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale. În societăţi s-au găsit deficienţe precum: netransmiterea registrului în termenele legale, nerespectarea legii privind documentele ce trebuiesc cu­prinse în dosarul personal al salaria­tului şi neprogamarea concediilor de odihnă. De asemenea, patronii fir­melor de construcţii au fost sancţio­naţi pentru că lucrătorii nu purtau echipamente de protecţie şi nu res­pectau normele de sănătate şi securitate a muncii.
„Inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad vor intensifica, în perioada următoare, acţiunile de control pe linia relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii de muncă, în acest domeniu“, a susţinut Valentin Vanci, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

Recomandările redacției