gloria1Gloria joacă în această seară derby-ul etapei a V-a din cadrul Ligii a IV-a. Directorul executiv al echipei arădene, Adrian Zăhoi, nu îl consideră însă un meci foarte important, considerând că Gloria poate compensa lipsa de experienţă în special prin atitudine şi ambiţie: „E un meci important, dar nu decisiv. Nu consider acest meci un derby pentru locul 1, fiindcă oricum adversara nu are drept de promovare. Sperăm într-un rezultat bun, iar asta înseamnă să câștigăm toate cele trei puncte. Oponenta are destule individualități în echipă, care mai au și experiența de partea lor. Noi contăm doar pe jucători tineri, care trebuie să compenseze prin voință și atitudine lipsa de experiență față de un Botiș, Varga sau Pavel”, spune Zăhoi. Oficialul Gloriei se teme de arbitraj şi de jocurile de interese din jurul adversarei, ajutată de fluieraşi în runda trecută, la Sântana: „Ne-am mai dori un arbitraj corect, ceea ce s-a întâmplat la Sântana în repriza a doua ne dă de gândit. Arbitrii cred că nu uită niciun moment că domnul Meszar de la echipa adversă le oferă echipament Saller printr-o relație contractuală cunoscută de tot județul”, mai spune Zăhoi.

Recomandările redacției