Reprezentativa de fotbal a României a învins pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. Victor Piţurcă a început partida în formula: Tătăruşanu – Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ – Bourceanu, Pintilii – Torje (Tănase ‘58), Stancu, Maxim (Ad. Popa ‘64) – Marica (Hoban ‘79). Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Ciprian Marica (2), Mihai Pintilii (31) şi Cristian Tănase (88). Precedat de incidente între suporterii maghiari (aproape 3.000. veniţi la Bucureşti) şi forţele de ordine, meciul a fost la discreţia totală a României, care şi-a impus fără probleme jocul.
Marica, decisiv în debut,
Pintilii şi Tănase, goluri de generic
Imediat după intonarea imnurilor, cel al Ungariei fiind fluierat copios, Ma­rica a deschis scorul la capătul unei recuperări în jumătatea adversă, fina­lizată cu un şut plasat de la 14 metri. Diferenţa avea să crească după execuţia superbă a lui Pintilii, care a trimis balonul sub transversală, cu un şut de la 25 de metri. Ocaziile mari ratate în partea a doua de Stancu şi Popa i-au scutit pe maghiari de o înfrângere usturătoare, dar scorul de neprezentare avea să fie stabilit pe final. Atunci, Tănase a finalizat cu un şut de la marginea careului o frumoasă acţiune personală. S-a terminat 3-0 în favoarea României, succes cu care “tricolorii” urcă pe locul doi în grupă.
Piţurcă: “Am făcut totul aproape perfect”
“O victorie de care aveam mare nevoie pentru locul doi, care să ne ducă la baraj. Când câştigi de o asemenea manieră, pot spune că am făcut totul aproape perfect. Aşteptăm cu încredere următorul meci, Turcia îşi joacă ultima şansă la Bucureşti. Dacă nu vom fi concentraţi, nu ne aşteaptă nimeni”, a declarat Piţurcă. Mâine seară, de la ora 21 (direct Antena 1), tot pe Arena Naţională, România înfruntă Turcia, într-un nou meci din grupa D a preliminariilor Campionatului Mondial. Pentru a fi aproape sigură de locul secund în grupă, care asigură disputarea barajului, România are nevoie de cel puţin un rezultat de egalitate.

Recomandările redacției