tricabihChiar dacă a preluat echipa fanion a Aradului de numai o săptămână, Eugen Trică a fost la câteva secunde de un prim rezultat pozitiv la cârma „alb-roșiilor”. UTA a evoluat mult peste așteptări pe Crișul Repede, mai ales că pe finalul primei reprize a și evoluat cu un om mai puțin. Bihorenii                 s-au chinuit enorm să-și creeze ocazii după pauză, iar dacă portarul Oberhauser nu și-ar fi pierdut concentrarea în cel de-al treilea minut de prelungire, astăzi arădenii ar fi pus la păstrare primul punct. „Ce poţi să mai spui când primeşti gol la ultima fază? E cel mai dureros lucru care ţi se poate întâmpla în fotbal. Dă-mi gol în minutul 60 sau 70, dar nu în ultima secundă. Nu găsesc niciun vinovat la acea fază. Oberhauser a greşit, dar e omeneşte să greşeşti”, a spus imediat după meci fostul mijlocaș al naționalei.
Utiștii s-au simțit defavorizați de cavalerii fluierului spre final, când s-a ridicat offside în momentul în care Apostu marcase pentru 1-2. „Arbitrajul a fost OK. Nu ştiu la faza golului lui Apostu dacă a fost offside. Dacă nu a fost, înseamnă că este greşeală foarte mare. Arbitrii ar face bine să deschidă ochii şi să arbitreze bine. Să fie şi ei concentraţi la meciuri cum le cer eu băieţilor”, a adăugat Trică.
Tânărul tehnician e optimist pentru meciurile ce urmează, dar e pus în gardă de vizita târg-mureșenilor. „Îmi felicit jucătorii, au evoluat admirabil. Dacă vom avea aceeaşi atitudine, nu vom avea probleme în campionat. Părerea mea e că am controlat jocul cap-coadă. La ce să mă aştept cu ASA Târgu Mureş, echipă care trage la promovare? Mă pot aştepta la orice, mai ales când mă gândesc cine e prin conducere la ei”, a încheiat „principalul” arădenilor.

Recomandările redacției