ripensia utabihÎntâmplător sau nu, Federația Română de Fotbal le-a adus față în față în faza a cincea a Cupei României Timișoreana pe cele mai titrate grupări din Vestul țării. Ripensia a reapărut în peisajul fotbalului românesc vara trecută, după 64 de ani de „criogenie”, dar se vrea și este recunoscută drept continuatoarea cvadruplei campioane în anii 1933, 1935, 1936 şi 1938. Astăzi, teamul de pe Bega  găzduieşte pe Campioana Provinciei, care, la rândul ei, trăiește din amintiri. Nici prezentul nu arată mai bine, atâta timp cât echipa s-a „lipit” din „cioburi” de vreo zece zile, iar obiectivul nu poate fi altul decât evitarea retrogradării.
În ciuda tradiției,
prima confruntare directă
Interesant este că în ciuda trecutului glorios, cele două echipe nu s-au întâlnit niciodată și asta pentru că Ripensia a luat lunga pauză în anul 1948, iar baronul Francisc Neuman tocmai o  înființase pe „Bătrâna Doamnă” (1945). Arădenii deveneau cei mai buni din țară în anii 1947, 1948, 1950, 1954, 1969 şi 1970, dar istoria recentă a clubului le-au adus multe insatisfacții suporterilor, care vin în număr tot mai mic la meciurile favoriților. Însă, la Timișoara, oraș rival prin prisma duelurilor tradiționale cu Poli, e de așteptat ca în tribunele arenei „Electrica” să ajungă destui fani „textiliști”.
Aparențele înșeală
…în cazul echipei timișorene. Ripensia evoluează în Liga a V-a, însă cota echipei, sau – mai degrabă – a unor fotbaliști e mult superioară. „Avem jucători care au evoluat chiar și în Liga I, cum este Uzun, dar și alții care vin din ligile doi și trei. Problema fotbaliștilor noștri  este aceea de a-și conștientiza valoarea din acest moment, dincolo de eșalonul în care joacă. Dificultatea este, cum am spus și altădată, să se adapteze cât mai repede la ritmul și intensitatea unui joc de Divizia B, lăsând totodată deoparte unele superficialități care în Campionatul Județean nu au repercursiuni. Dacă jucătorii vor avea încredere în potențialul lor, vor aborda jocul concentrați dar fără inhibiții și vor încerca să joace, pe toată partidei, fotbalul pe care îl promovăm, unul colectiv, dar jucat cu plăcere, dezinvolt, fără  teama de greșeli și de înfrângere, atunci calificarea le va fi la îndemână¨, a explicat Radu Suciu, ma­nagerul echipei timișorene. În „galben- roșu” evoluează acum și Cărpinișan, fotbalist care a făcut parte și din lotul               UTA-ei, dar care a evoluat în special pentru „satelitul” din primul eșalon județean arădean.
UTA, o necunoscută
Tot „oficialul” grupării de pe Bega admite faptul că arădenii ar putea fi cu atât mai periculoși cu cât problemele și graba cu care s-au reunit au fost mai mari. „Nu exclud ideea de a fi echipa mai omogenă, dar suntem conștienți de un lucru. În ciuda a ceea ce ar putea crede unii, situatia în care se află UTA, cu mai mulți jucători și un antrenor sosiți aproape în ultimul moment, ne va crea dificultăți suplimentare, pentru că nu ne-a permis să-i cunoaștem prea bine și pentru că există în rândul jucătorilor o puternică emulație, pentru a se impune în primul 11, alimentată de un antrenor în mod sigur la fel de ambițios și determinat cum a fost ca jucător”, a spus același Suciu despre Trică și elevii săi.
Blazon, dar și rețetă financiară
Chiar dacă Ripensia este echipa cea mai slab cotată din tabloul turului 5 al Cupei României, UTA ar fi preferat să dea piept cu Hidișelul de Sus sau Aurul Brad, formații de Liga a IV-a mai puțin periculoase decât timișorenii. Jocul bun de la Oradea nu e garanția unei noi prestații la înălțime, mai ales că Eugen Trică se află încă la faza de cunoaștere a jucătorilor săi. Pe de altă parte, fiind vorba despre o partidă oficială, fostul mijlocaș cere maximă seriozitate.„Este un meci de Cupa României şi e foarte important pentru noi, deoarece vreau să mergem mai departe. UTA e plină de surprize, o să vedeţi. Cât o să fiu eu la clubul ăsta, nu o să neglijăm nimic, nicio competiţie, o să ne batem până la capăt. Am înţeles că Ripensia are tradiţie, are patru campionate câştigate, dar nu ştiu absolut nimic despre jucătorii lor de azi”. Cert este că în această după-amiază, în joc se află și blazonul „Bătrânei Doamne”, dar și banii dintr-o posibilă găzduire în Calea Aurel Vlaicu a unei prim-divizionare.
Sprijin „alb-violet” pentru gazde?
Dacă fanii UTA-ei și-au anunțat deja deplasarea pentru meciul de la Gara Mică a Timișoarei, suporterii echipei fanion a orașului vecin nu și-au exprimat încă intenția de o sprijini pe Ripensia în „duelul” cu eterna rivală.
„Legat de rivalitatea Timișoara – Arad, din păcate deturnată de la sensul ei strict sportiv de către mulți dintre cetățenii celor două urbe, în  baza unor evenimente demult petrecute și pe care cei mai multi nici nu le cunosc, sperăm ca suporterii celor două echipe să-i dea, prin comportament, conotația normală, de întrecere pur sportivă, pe terenul de joc”, a mai precizat Suciu, care recunoaște că galeria Ripensiei este în formare, așa că, fără ajutor din partea „alb-violeților”, arădenii vor fi cei care vor domina fondul sonor al confruntării de astăzi.
Marcu, singurul absent
Cei doi antrenori nu au probleme de lot înaintea disputei din această după-amiază. Cu excepția utistului Alin Marcu, eliminat la Oradea, toți jucătorii sunt apți, așa că cele două formații ar putea arăta astfel:
Formații probabile:  
Ripensia: Rădulescu – Petrișor, Ciobai, Uzun, Cărpinișan – Boangheș, Păscăleanu – Radu, Briciu, Popa – Anagor
UTA: Horvath – Zanardini, Țabără, Ardelean, G. Neagu – Roman, Popescu – Firțulescu, Bîrză, Monac – Sălăjan.
Arbitri: Florin Marcu – Rareș Lakatos (ambii din Oradea), Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă: Mara Iscru (Aleșd).
Observatori FRF: Cornel Corocan și Cristinel Ristache (ambii din Reșița)

Recomandările redacției