purcaruPreşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că programul de minimis a fost anulat din pricina faptului că multe dintre proiectele depuse au beneficiat de ajutorul liniei de Internet a Finanţelor din teritoriu, o legătură mult mai bună decât cele normale. „Guvernul, prin Ministerul pentru IMM-uri, a promovat acest program pentru creşterea numărului locurilor de muncă, acesta fiind scopul iniţial. Programul a fost foarte  contestat, pe bună dreptate. Toate instituţiile Ministerului de Finanţe din teritoriu aveau prioritate la încărcarea acestor proiecte, având în vedere linia de Internet directă. Peste 500 de doasre au fost depuse din interiorul instituţiilor Ministerului de Finanţe din teritoriu. Eşaloanele doi şi trei din aceste structuri sunt persoane pus ede PD-L care cunoşteau acestă particularitate. Programul a fost anulat tocmai din cauza faptului că multe proiecte au fost depuse în acset fel”, explică Mircea Purcaru.
Acesta a explicat că programul va fi reluat în alte condiţii. Anume, plafonul maxim care era de 200.000 de euro va fi scăzut la o sută de mii de euro pentru a putea prinde proiectul mai multe firme, proiectele se vor depune prin oficiile IMM-urilor, nu a ADR, cum era prevăzut înainte, perioada de depunere va fi de zece zile, iar apoi programele vor fi evaluate în termen de 60 de zile.

Recomandările redacției