Siria a început să-şi răspândească arsenalul chimic în 50 de locuri diferite cu scopul de a complica misiunea celor care ar urma să-l preia sub control, afirmă vineri publicaţia The Wall Street Journal, citată de AFP.

Ziarul, care citează responsabili americani anonimi, afirmă că o unitate militară specializată – unitatea 450 – deplasează de câteva luni, inclusiv săptămâma trecută, stocurile de arme chimice, care depăşesc 1.000 de tone, potrivit experţilor.

Aceste deplasări de arme arme chimice au început aproximativ în urmă cu un an dinspre vestul Siriei, unde sunt stocate, spre 24 de situri importante din toată ţara.

Unitatea 450 a început, ulterior, să recurgă la zeci de situri mai mici, ajungând în total la 50 de locuri răspândite în toată ţara, potrivit jurnalului.

În pofida acestei strategii, serviciile de informaţii american şi israelian consideră că ştiu unde se află esenţialul acestor stocuri de arme chimice, adaugă cotidianul american de afaceri.

‘Ştim clar mai puţin decât în urmă cu şase luni localizarea acestor arme chimice’, a recunoscut totuşi unul dintre aceşti responsabili, citat de ziar.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a angajat să trimită ONU documentele necesare semnării unui acord pentru interzicerea utilizării armelor chimice, reclamând în schimb concesii importante Washingtonului.

SUA şi Rusia au început – joi, la Geneva – discuţii de cel puţin două zile, la care participă experţi în dezarmare, având ca subiect modul de a fi plasat sub control internaţional arsenalul chimic sirian, iniţiativă lansată luni de Moscova, care a îndepărtat ameninţarea loviturilor aeriene occidentale împotriva regimului de la Damasc.

 

 

(AS – editor: Lilia Traci)

 

Recomandările redacției