Despre huiduieli şi proteste

Conform obiceiului, şi la manifestarea de la Ţebea s-a lăsat cu huiduieli. Nu multe, dar suficiente pentru a pune o (nouă) pată pe una dintre manifestările cu caracter naţional. Ţinta, şi de această dată, a fost preşedintele Traian Băsescu. Protestatarii, majoritatea nemulţumiţi şi cu oarecare sentiment de frustrare. Majoritatea contestând legitimitatea preşedintelui, dar şi unele măsuri antipopulare în care Traian Băsescu a fost implicat, direct sau indirect.
Cum Constituţia garantează libertatea de opinie, dreptul la manifestaţii publice şi, în general, tot felul de libertăţi, problema nu constă în huiduirea efectivă a preşedintelui Băsescu. În fond, Băse a mai fost huiduit de nenumărate ori, şi nu de vreo 200 de voci dispersate, ci de mii şi zeci de mii de nemulţumiţi. Problema e de conduită naţională…
Nu îl apăr pe Traian Băsescu, ci ideea ca atare. Manifestarea de la Ţebea este, chiar dacă neoficial, o sărbătoare de referinţă naţională, aşa cum la fel pot fi numite şi Ziua Marinei, Târgul de Fete sau pelerinajul de Sfânta Maria de la Micula. Într-adevăr, nu se ridică la rangul unei sărbători ca Ziua Naţională, dar şi acolo am asistat la huiduirea unor oficialităţi.
Spre exemplu, nu mi-a plăcut niciodată de Ion Iliescu, în calitatea sa de preşedinte al României. Sintagma „Sărac şi cinstit” nu e suficientă pentru a fi un bun preşedinte. Mi-au displăcut în special prestaţiile sale externe, unde se părea că avem un preşe­dinte-marionetă, slab vorbitor de limbi străine şi parcă temându-se să susţină interesele României. Repet, mi-a displăcut şi n-am pregetat să-l critic, atunci când am avut ceva de criticat. Dar nu mi-am permis niciodată să-l huidui în momentul în care participa la o manifestare considerată a întregii ţări. Mai mult, i-am apostrofat de fiecare dată pe cei care au început să huiduie în momentele solemne, când se cânta Imnul sau se dădea onorul la preşedinte.
De fapt, în aceste momente nu Iliescu, Băsescu sau Ponta sunt huiduiţi, ci preşedintele şi premierul. Aşa cum nu ne-a plăcut că unii unguri s-au întors cu spatele în momentul în care se cânta Imnul României, la de-acum celebrul meci cu Ungaria, când aud astfel de huiduieli mă simt la fel de lezat.
Din păcate, huiduielile la care fac referire nu vin dintr-o dorinţă de a protesta din partea „indignaţilor”, cât fie de a se alinia unui trend, fie de a ieşi în evidenţă. Dife­renţa dintre protestatari şi aceşti huiduitori de meserie e foarte simplă: cei care pro­testează cu adevărat au o trăsătură specifică. Revendică un anumit lucru, o anumită cerinţă socială, politică sau economică. Cine strigă doar „Huo” sau „Jos cu…” fără să argumenteze în vreun fel nu se poate numi protestatar, ci doar instigator. Iar cine face acelaşi lucru la o manifestare de referinţă naţională, este mai mult decât un instigator, chiar un om care dispreţuieşte simbolurile naţionale. Preşedintele Traian Băsescu este un simplu om, la urma-urmei, dar Preşedinţia este o instituţie reprezentativă pentru România. Iar Iancu şi ceilalţi moţi-eroi n-au nicio vină pentru ca să audă, dincolo de mormânt, huiduieli şi înjurături…
P.S. Unii vor spune că şi Traian Băsescu a sfidat uneori Instituţia Prezidenţială. Probabil, dar fiind om politic, va plăti prin vot această atitudine.