card_barbat_identitateDestui părinţi se dovedesc neinspiraţi, atunci când înscriu un prenume penibil în certificatul de naştere al copilului lor. Dacă acesta se mai asociază şi cu un nume de familie problematic (generator de cacofonie, de exemplu), purtătorul lor se va confrunta toată viaţa cu situaţii jenante, când va trebui să se prezinte. Din fericire, legea permite oricui să-şi schimbe numele şi prenumele, în astfel de condiţii întemeiate.

Argumentele acceptate

• Un argument întemeiat este numele care „reproduce” expresii indecente sau ridicole.
• O altă motivaţie acceptată este folosirea numelui şi prenumelui respectiv în exercitarea profesiei (aşa-numitul pseudonim).
• Şi înregistrarea greşită a numelui sau prenumelui în registrul stării civile justifică modificarea acestora.
• În fine, eşti îndreptăţit să faci o asemenea cerere şi dacă numele (prenumele) conţine mai multe cuvinte şi dacă este de provenienţă străină.

Care este procedura

• Te prezinţi la primăria în a cărei rază se află locuinţa în care ai reşedinţa şi completezi o cerere de schimbare a prenumelui sau a numelui. Vei preciza, în formular, şi motivul pentru care soliciţi modificarea.
• Anexezi cererii următoarele documente: copii legalizate după certificatele de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie), copia unui exemplar din Monitorul Oficial în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelului, cazierul judiciar, cazierul fiscal și fotocopia documentului de identitate.
• În cazul în care vrei să renunţi la numele de familie purtat în timpul căsătoriei, ai nevoie şi de consimţământul soţului/soţiei.
• Pe baza documentelor depuse, dosarul de schimbare a numelui se trimite la Direcţia de Evidenţă a Persoanei, care face demersurile pentru emiterea unui act administrativ. După emiterea acestei dispoziţii se emite certificatul de stare civilă cu noul nume.

SURSA: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției