Premierul Victor Ponta a declarat marţi că este un pic prematur ca românii să simtă efectele scăderii TVA la pâine şi că peste şase-nouă luni se va face o analiză în acest sens.

Întrebat cum comentează faptul că pâinea s-a ieftinit cu doar 6% în urma scăderii TVA de la 24% la 9%, premierul a spus că „tot e bine”.

„Dacă creştea, ce ne făceam? Mă criticaţi atunci pe mine că a crescut. O să vedem cât de mult a scăzut preţul, important este că e o scădere. În discuţia pe care am avut-o cu cei de la FMI am stabilit că o analiza serioasă se poate face după şase-nouă luni, într-o lună e un pic prematur să simţi efectele. După şase-nouă luni o să facem o analiză şi eu, personal, susţin că trebuie să fie un proiect de succes pe care putem să-l extindem şi la alte produse alimentare. Cred că a fost o măsură bună. Dacă producătorii au profituri mai mari, o să le luăm impozit mai mare. Scăderea preţului la pâine şi reducerea evaziunii fiscale în acest domeniu sunt două obiective extrem de importante. Dacă le atingem pe acestea, sunt mulţumit”, a spus Ponta, aflat într-o vizită oficială la Vilnius.

 

 

(editor: Florin Marin)

 

Recomandările redacției