motrucraEugen Trică se întoarce acasă în weekend, însă nu va întoarce armele împotriva grupării la care s-a lansat în fotbal. Fostul internațional spune răspicat că noul club din Craiova nu se poate identifica cu „Știința” și că doar stadionul pe care se va disputa partida îi va stârni emoții. „Jucăm contra Clubului Sportiv Craiova, o echipă nou înființată. Universitatea știe toată lumea care este, adică echipa domnului Mititelu. Mă încearcă niște sentimente speciale doar fiindcă jucăm pe «Ion Oblemenco», stadionul unde am debutat eu. Sper să mă facă fericit băieții pe acest stadion. Acolo am crescut, de acolo am plecat în fotbalul mare. Locul Universității Craiova este tot pe «Oblemenco» pentru simpul fapt că domnul Mititelu a investit sume mari de vreo 7-8 ani încoace. În rest, celelalte probleme create în Craiova, în relația Primăriei cu cele două echipe, nu mă privesc pe mine”, a punctat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Cuvintele frumoase ale lui Trică la adresa Universității și a patronului său, coincid cu un fapt mai puțin obișnuit. O echipă de fotbal și președintele său care au în denumire numele orașului Craiova va susține sâmbătă formația vizitatoare din Bănie. „ Acum patru zile m-a sunat domnul Mititelu și mi-a spus că mă va susține la meciul ăsta. El și toți jucătorii și, probabil, suporterii Universității Craiova. Dar, mă bazez și pe fanii UTA-ei, care au anunțat că fac deplasarea alături de noi. E foarte important pentru noi să beneficiem de susținerea lor. E prea mult spus că cele două echipe se unesc împotriva cuiva. Cei de la Universitatea ne susțin pe baza relației bune pe care o au cu UTA. Ați văzut și dumneavoastră că weekendul trecut s-a organizat și acel meci de Old Boys la Polivalentă, la care aș fi participat și eu dacă aș fi fost anunțat. Mergeam și eu, mai ales că a jucat o generație atât de dragă mie, cu Lung sau Negrilă”, a mai spus „principalul” arădenilor, care a mai subliniat: „Sâmbătă seara, cele mai titrate sunt Universitatea Craiova din tribună și UTA din teren. Nu sunt ironic, ăsta e adevărul”.
Decizia lui Adrian Mititelu de a susține echipa lui Trică e puțin stranie, atâta timp cât fostul internațional a sărit la gâtul patronului Universității în urmă cu trei ani. Conflictul ar fi pornit de la faptul că Mititelu deţinea informaţii potrivit cărora Trică ar fi urmat să îi vândă meciul din acest weekend CFR-ului. Eugen Trică ar fi lovit de mai multe ori automobilul lui Mititelu, spărgându-i parbrizul şi un far. Poliţia a întocmise actele premergătoare dosarului penal privind săvârşirea infracţiunii de distrugere, însă, apoi cei doi s-au împăcat. „După o ieșire necontrolată a mea față de domnul Mititelu, mi-am cerut scuze, iar acum ne înțelegem foarte bine. Îl respect, el  mă respectă și asta e cel mai important”, a precizat ieri Trică.

Recomandările redacției