Ca în multe comune de pe Valea Mureșului – unde administrațiile și-au pus speranțe în modernizările care vor veni odată cu implementare pe teren a a etapei a doua a Master Planului – și la Birchiș acest plan dă speranțe de modernizare.
Recent, primarul comunei Birchiș, Ioan Guțu ne spunea că în comună „se fac lucrări de reabilitare a Uzinei de apă care nu a mai trecut printr-o reparație gene­rală de peste 20 de ani, mereu din lipsă de fonduri. Chiar dacă apa nu este potabilă pentru oameni – deoa­rece la inundațiile din 1997 a fost compromisă – măcar se asigură adăparea animalelor din gospodării. Oamenii și-au forat pentru consumul propriu fântâni la adâncimi mari, unde pânza freatică are apă bună. Ne punem însă mari speranțe în etapa a doua a Master Planului ce este planificat a se derula și pe Valea Mureșului de anul viitor și unde suntem și noi incluși și prin care sperăm că vom rezolva alimentarea cu apă potabilă dar și canalizarea. Deocamdată facem reabilitarea acestui obiectiv pentru a putea să-l utilizăm și în continuare până la finalizarea noilor planuri“.
În paralel cu aceste lucrări, în comună s-au realizat încă doi kilometri de trotuare cu dale de pavaj și lucrările continuă.
Tot în curs de desfășurare sunt și lucrările de curățare a pășunii comunale – circa 1.300 ha, lucrări ce trebuie finalizate până la mijlocul lui noiembrie.

Recomandările redacției