După ce toată vara s-a lucrat la asfaltări, în această perioadă de toamnă la Șiria au început lucrările care vor materializa obiectivele conținute de prima fază a Master Planului „privind alimentarea cu apa și evacuarea apelor uzate în județul Arad“.
După cum ne spunea Valentin Bot, primarul comunei Șiria – comună de care țin și satele Galșa și Mâsca „proiectul este multianual și se va derula pe întinderea a trei ani. Acum au început lucrările de introducere a conductelor de ø 225 mm, pentru cana- lizare, pentru a se putea face legătura cu lucrarea anterioară – reali­zată prin OG 7, cu noile lucrări ce vor urma. Vor fi realizate 30 kilometri de rețea de apă-canal, lucrările deru­lându-se acum în ritm bun“.
Și pentru a nu bulversa activitatea comunei de mai multe ori, tot în aceas­tă perioadă au demarat și lucrările pentru introducerea gazului metan.
„Vreau să vă mai spun că totodată, în această perioadă se lucrează și la introducerea gazului în Șiria; pe relația Galșa-Mâsca operațiile prevăzute pentru acest an la această lucrare fiind deja încheiate. Precum celelalte, lucrarea este mul­­tianuală: ea se va face în următorii doi ani; lungimea totală a conduc­tei de gaz introdusă fiind de 25 km. La finalizarea întregii lucrări comuna Șiria va beneficia de o rețea de gaz în lungime de 75 km – adică în toate satele comunei. Vom putea spune atunci că și la noi vor exista utili­tățile din mediul urban“ ne relata succind Valentin Bot, primarul din Șiria.

Recomandările redacției