Conform ultimelor studii realizate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad (CPECA) şi Direcţia de Sănătate Publică, la nivelul municipiului se observă o creştere a consumului de droguri în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. De asemenea, s-a înregistrat şi o creştere a infracţiunilor privind traficul şi consumul de droguri, respectiv a sancţiunilor penale aplicate. Pedeapsa penală este o consecinţă juridică a fiecărei infracţiuni comise şi are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, în primul rând, de către cel condamnat, dar şi din partea altor persoane. Instituţia penitenciară este, înainte de toate, un serviciu public aflat în slujba comunităţii, ale cărei interese le reprezintă. „De ce să fie nevoie ca un tânăr să îşi petreacă 10-15 ani din viaţă în penitenciar, înainte de a renunţa la droguri?” a fost întrebarea care a mobilizat specialiştii Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din Penitenciarul Arad să se implice, în cadrul parte­neriatelor cu societatea civilă, în proiecte derulate în comunitate pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi a consumului de droguri în rândul tinerilor.
În această direcţie de acţiune, în cursul dimineţii de azi, începând cu orele 11:00, la sediul Penitenciarului Arad are loc deschiderea Campaniei de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor – „Zborul devine cădere… când drogurile îţi frâng aripile!” Proiectul este rezultatul unui parteneriat  între Penitenciarul Arad – Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad, Tribunalul Arad, Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad şi Fundaţia ProPrietenia Arad, în scopul continuării acţiunilor de prevenire a consumului de droguri în liceele arădene, pe parcursul anului şcolar 2013-2014. „Această campanie este concepută să sprijine profesorii, consilierii şcolari şi nu în ultimul rând părinţii în eforturile educative pe linia prevenirii traficului şi consumului de dro­guri. Proiectul va cuprinde activităţi organizate în şcoli – prezentarea unui video-clip realizat în penitenciar, dezbateri cu elevii susţinute de specialiştii instituţiilor partenere precum şi acţiuni organizate la sediul Penitenciarului Arad: întâlniri/ dezbateri între grupuri de elevi şi persoane private de libertate condamnate pentru trafic şi consum de droguri şi vizionarea piesei de teatru «Aripi frânte» – o metaforă a vieţii unui fost consumator de droguri ajuns în penitenciar, pusă în scenă de către trupa de teatru a persoanelor private de libertate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold.
(C.G.)

Recomandările redacției