soparla

 

Conferința Municipală PD-L trebuia să îi ofere lui Gheorghe Falcă posibilitatea de a-și lansa pe scenă candidatura pentru președinția României. Discursul său a fost însă confuz și plin de inexactități. Regia evenimentului trebuia să prezinte un partid și un candidat învingători la alegeri. Doar că Falcă nu stă prea bine cu socotelile. El a spus că PD-L a câștigat alegerile parlamentare la Arad. Cum a calculat Falcă? El a spus că PD-L a obținut patru parlamentari, în timp ce USL, uniune formată din patru partide, a obținut tot patru parlamentari. Total inexact. PD-L a candidat sub sigla ARD, alături de alte două partide: Forța Civică, al cărei candidat a fost Mihai Răzvan Ungureanu și PNȚCD, al cărui candidat a fost Mihail Neamțu. Deci, uniunea lui Gheorghe Falcă avea trei partide, nu unul singur. Poate chiar patru, că Mihail Neamțu era și candidatul PNȚCD, și al emergentului partid Noua Republică. Să fi uitat Falcă de cei doi candidați pe care îi vedea exponențiali în politica românească? Sau a siluit realitatea cât să se potrivească în discursului politicianist? Prea seamănă a numărătoare gen Roberta Anastase!
Să nu mai vorbim de faptul că USL a obținut la nivelul județului Arad 46,5% din voturi, iar ARD a obținut doar 29,5%. Diferența cu minus pentru PD-L de 17% nu e chiar de colo – reprezintă mai mult de jumătate din scorul obținut de PD-L. Asta dacă ne interesează că spun ce­tățenii! Parlamentarii câștigați de PD-L la loz în plic, cu concursul unui sistem inechitabil de redistribuire a voturilor a produs o anomalie. De aici și până la o presupusă victorie în alegeri a PD-L la alegerile parlamentare este cale lungă și multă minciună. Mai rămâne un singur semn de întrebare: dacă Falcă s-a referit la alegerile de anul trecut sau nu? Nu de alta, dar spunea că „revelația“ a avut-o în 10 decembrie… 1912. După elucubrațiile cu „orașul unirii“ și „unirea dreptei“, care ar pleca ambele de la Arad, nu e sigur cât de confuz a devenit ono­rabilul prezidențiabil. Poate în curând o să-și asume și proiectul numit Marea Unire, nu de alta, dar a fost imediat după data revelației, 1912!
Cetățeanul Pristanda

Recomandările redacției