Deontologia și dulăul din Poliție

Acum trei ani, agentul de circulație Sergiu Todea de la Poliția Cluj a amendat un șofer care a încălcat legile rutiere. Contravenientul era un boss din poliția clujeană, care, ofensat de îndrăzneala subalternului a început să-l șicaneze și să-l sancționeze sistematic, timp de doi ani. Agentul Sergiu Todea a chemat în judecată IPJ Cluj pentru abuz. I s-a făcut dreptate, câștigând procesul. Apoi și-a dat repede demisia de onoare din Poliție. Știa că nu va mai putea activa într-un sistem bine pus la punct, în care dacă nu i te supui, te vor expulza ca pe o măsea stricată. Dar, dacă am făcut public numele agentului nedreptățit, hai să vă divulg și numele derbedeului cu grade mari din Poliția Cluj: pe ipochimen îl cheamă Cristian Pintea. Români, feriți-vă de el, mușcă!
Acum, vreau să vă spun ceva dragii moșului! Poate ați băgat de seamă că, personal, fac ca trenul când văd o nedreptate săvârșită de șefi limitați, tembeli și plin de ei. Chiar din domeniul meu, cel al presei. Acum, însă, vreau să discut despre relația șef-subaltern din alt punct de vedere. Știu, dă foarte bine pentru presă să auzi că un tip își critică în mod curajos șeful, își prezintă ideile contrare conducătorilor săi. Chiar sunt de admirat, așa cum de admirat este și agentul rutier Sergiu Todea. Dar, oare e chiar deontologic să ne blamăm șefii în mod public, să ne beștelim cu orice ocazie patronii, superiorii cu și fără grade militare? Normal, nu este ilegal, o putem face. Cum nu este ilegal să fii mojic, mârlan, să fii nepoliticos cu doamnele sau cu cei mai în vârstă. Cum nu este ilegal să fii prost, tembel sau semidoct. Dar deontologic? Este oare deontologic să-ți critici dur în ziarul la care lucrezi, redactorul șef, editorul sau managerul ziarului? Este deontologic să fii bengos cu cel ce te plătește (în măsura în care acesta nu te nedreptățește sau nu te persecută), sau cu cel care, profesional vorbind, te respectă? Consider că și subalternii mai „răi de gură“ ar trebui să dea dovadă de mai mult respect pentru superiori, așa este deontologic, nu să-i umilim sau să-i batjocorim, arătând Universului cât suntem noi de curajoși și de intransigenți.
Am lucrat odată la un ziar care era sponzorizat de un grup de firme. Un tânăr redactor critică aspru într-un articol o instituție, fără să știe că acea firmă este unul din sponsorii ziarului. Directorul acelui ziar, un ziarist cunoscut din Arad, l-a chemat la el pe junele redactor și i-a explicat cu calm, cu răbdare cum stă chestia cu raportul dintre critică și morală. Ziaristul cu pricina mai povestește și azi despre lecția de deontologie primită de la acel director de ziar. Căci mulți confundă deontologia cu ploconeala în fața șefilor, cu linsul lor în dorsal.
Agentul Sergiu Todea este un exemplu bun din Poliție, care a fost persecutat pentru că, fără să știe cine este, și-a oprit în trafic unul din șefi, un specimen cu grade înalte, care s-a răzbunat pe el ca un neica-nimeni.
Dar, atenție la o nuanță: este deontologic să-ți respecți superiorii, să nu-i umilești și să nu le știrbești personalitatea!
Diferența dintre  critică și conduita morală este ca diferența dintre cartofor şi cartofar, nesimţitor şi nesimţit, dintre mâncare și mâncărime.