Ioan T. Morar şi-a prezentat, joi seara, noul roman la Librăria Corina

Ioan T. Morar şi-a prezentat, joi seara, la Librăria Corina,  noul roman „Negru şi Roşu”, publicat recent în noua colecţie „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. La eveniment au fost pre­zente rudele autorului, dar şi prieteni şi cunoscuţi din cercurile culturale arădene.
„Negru şi roşu” este povestea unui ţigan care îşi doreşte cu ardoare să facă carieră de ofiţer. Acest tânăr promiţător, elev fruntaş al Liceului Militar din Câmpina, îşi ascunde identitatea –şi o face uşor, căci are ten deschis și ochi albaştri- încercând să se rupă de casa mizeră în care i-a rămas familia şi de colonia de ţigani din care provine. Visul i se îndeplineşte şi Georgian Nicolau urcă pe scara ierarhică, participă la cucerirea Odessei şi ajunge chiar un apropiat al idolului său, mareşalul Ion Antonescu. Însă trecutul pe care a încercat atât de mult să îl ascundă îl prinde din urmă atunci când mama şi sora sa sunt deportate, împreună cu mulţi alţi ţigani în Transnistria.  Georgian va trebui să ia o decizie, iar viaţa lui îşi va schimba cursul.
Morar a mărturisit la lansare că a scris această carte pornind de la co­lec­ţia de documente din epoca Anto­nescu, editată de Viorel Achim, acesta din urmă fiind primul care a intrat în arhivă. A citit acolo despre un plutonier ţigan care îi scrie mareşalului  Antonescu şi a intuit potenţialul unei astfel de poveşti, povestea unui ţigan care doreşte să îşi ascundă identitatea pentru a face carieră şi ajunge să îl cunoască astfel pe mareşal. În cartea lui Morar însă identitatea reală şi nu cea construită se imprimă, în final, în conştiinţa personajului.  Gravitând în jurul figurii mareşalului Ion Antonescu, romanul exploatează subiecte du­reroase, ocultate şi manipulate: Odessa şi Transnistria.  „Eu cred că un bun român este un român care spune adevărul despre istoria lui”, a spus Morar la lansare şi are dreptate, căci România suferă într-adevăr de naţionalism şi de obsesia mitizării unor figuri istorice.
Alături de Morar a prezentat prietenul său, Mircea Mihăieş, care a descris deja romanul ca fiind   o  „… fabulă mo­rală care vorbeşte despre eterna fragilitate a fiinţei umane strivite de mecanismele devoratoare ale istoriei”.  În opinia acestuia, Morar reuşeşte să reabiliteze povestirea cu austeritate şi precizie, refuzând cu orice preţ senzaţionalismul. Autorul propune, în schimb, revenirea la naraţiunea clasică, limpede, fără artificii retorice, „în tonuri aproape impresio- niste”.
Într-o seară ploioasă de joi, am regăsit un Biju emoţionat de revederea cu rudele şi prietenii, aproape timid la început, stimulat de ambiţia de a scrie pentru un altfel de receptor, un receptor mai cinstit cu propriul trecut, mai cinstit cu identitatea sa, căci orice poate fi spus şi acceptat, un public -dacă ni se permite- mai occidental. Morar îşi propune, de altfel, să-şi facă mai cunoscute textele şi în afara graniţelor. Este vorba deci despre o dublă occidentalizare, aceea a cititorului român, care trebuie să poată renunţa la hiperbolizare şi senzaţionalism, şi aceea a modului în care se scrie literatura română, care trebuie să se adapteze la cititorul de pretutindeni, un cititor care acceptă mult mai greu personajele unidimensionale.
(G.S.)