tricaUTA a avut mari probleme cu arbitri în acest sezon, dar cele întâmplate sâmbătă dimineața în Calea Aurel Vlaicu depășește orice limită. După ce cu Bihorul i-a fost anulat eronat un gol în minutul 90,  cu Târgu Mureș i s-au furat două puncte printr-un penalty foarte ușor acordat oaspeților, iar la Râmnicu Vâlcea și Craiova a fost, de asemenea, șicanată, „Bătrâna Doamnă” a fost călcată în picioare în urma unei faze în oglindă judecată diferit de „fluierași”.
Ca și cum până în acel minut micile șicane (faulturi prea ușor acordate în favoarea oaspeților) nu ar fi fost de ajuns în decurs de 8 minute, arbitrii au reușit să strice total jocul și să-și pună tot stadionul în cap. În minutul 65, Sălăjan a scăpat spre poartă după des­chiderea lui Firțulescu, Hlincă a intervenit din spate în momentul șutului atacantului arădean, „centralul” Roșu nu a sancționat faultul cu eliminare pentru bistrițean și penalty pentru arădeni. În schimb, în minutul 72, la o fază aproximativ identică, cu mențiunea că fotbalistul oaspeților ce scăpase spre poartă nu se afla într-o poziție la fel de clară de gol, arbitrul timișorean a arătat fără ezitare punctual cu var și l-a trimis mai repede la vestiare pe George Neagu.
A fost momentul în care spiritele s-au încins pe teren și în tribune și toate astea datorită unor decizii eronate, ca să nu spunem rău intenționate ale arbitrilor. La finalul disputei, Eugen Trică și-a concentrat discursul în special în jurul prestației „oamenilor în negru”.  „Am un mesaj pentru șeful arbitrilor, domnul Alexandru Deaconu. Dacă nici după meciul acesta nu se iau măsuri, atunci e grav de tot. Prin astfel de arbitraje, riscăm să intre lumea pe teren. Domnule Deaconu vă implor, luați măsuri. Nu se mai poate așa ceva, nu se mai poate!”, a punctat antrenorul „textiliștilor”, care a explicat astfel momentele cheie ale partidei: „Să zicem că a fost 11 metri pentru ei, însă să nu uităm că la 1-0 am avut și noi o fază identică și arbitrul a lăsat jocul să continue. Era penalty pentru noi și roșu pentru adversari, dar a dat în partea cealaltă”.
Despre meciul propriu-zis, „principalul” arădenilor a spus doar atât: „A fost cum v-am spus eu despre faptul că vom câștiga primul meci al sezonului. Ne-am mobilizat extraordinar pentru această victorie, sper ca acesta să fie un nou început și de acum înainte să vină și victoriile. În rest, îmi felicit băieții, au jucat excelent”, a punctat Eugen Trică.
De cealaltă parte, Coroian nu a avut pu-terea să recunoască faptul că UTA a fost dezavantajată clar de arbitraj, sau poate asemenea prestaţii jalnice ale „fluieraşilor” au rămas o obişnuinţă de pe vremea lui Jean Pădureanu: „Din punctul meu de vedere nu am văzut nicio fază litigioasă, de obicei nu comentez arbitrajul. A fost arbitrajul care a fost, o să vedem dacă a avut sau nu dreptate”.

Recomandările redacției