arestatProcurorii  de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Dorian Neagu, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, conducerea pe drumurile publice a  unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi părăsirea  locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 26 septembrie, inculpatul Dorian Neagu, a sustras de pe strada Bugariu, din Lipova, un autoturism Dacia 1310 pe care l-a condus pe DN 7, fără a poseda permis de conducere, context în care a provocat un accident de circulaţie. Ulterior, pentru a se sustrage tragerii de la răspunderea penală, inculpatul a  părăsit locul evenimentului rutier. Pentru faptele de mai sus inculpatul a fost  arestat preventiv pentru o perioadă de 30  zile, începând cu 27 septembrie şi până la 26 octombrie şi se află în arestul IPJ Arad. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Lipova spre competentă soluţionare.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Claudia Gavra

Recomandările redacției