Una din vorbele care nu îmi plac și pe care am auzit-o acum vreun deceniu și mai bine suna cam așa: „Voi, românii vă vindeți pe-o ciorbă de burtă”. Am sărit în sus. Atunci. Nu chiar toată lumea se vinde, aș adăuga acum, dar figura de ansamblu rămâne. Și din păcate este adevărată. Telefoanele le-am dat, petrolul la fel, oțelul asemenea, gazele așișderea, pământurile cele mai bune le-au cumpărat unii și, mai ales… alții, băncile le-am risipit și pe acelea. Dar să fim corecți, unii dintre noi au căpușat petrolul și oțelul. Și care companii, mai apoi s-au vândut pe mai nimic. Ultima „victimă” a fost CFR Marfă. Licitația a pornit şi s-a şi oprit la 180 milioane de euro. Altfel spus, o avere naţională care a început a fi „clădită” şină cu şină şi vagon cu vagon încă dinainte de Războiul de Independenţă şi scoasă la mezat pe prețul a trei fotbaliști de mare anvergură. Iar pentru a grăbi lucrurile, Executivul a făcut una și mai bună… Astfel, datoriile fiscale ale CFR Marfă au fost stinse de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin conversie în acţiuni. Guvernul a precizat la acel moment că această operaţiune, aprobată prin ordonanţă de urgenţă, urmăreşte „o echilibrare economico-financiară” a CFR Marfă în vederea creşterii atractivităţii la privatizare, iar caracterul de urgenţă al ordonanţei a fost generat de necesitatea de a îndeplini angajamentele luate față de FMI. Adică în genunchi, pe repede înainte.
Ministerul Transporturilor a relaxat şi mai mult unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului. Oricum, doar din graba de a mai bifa o privatizare, doar de dragul de a ne scăpa de o aparentă gaură neagră la buget este iarăși o politică a struțului. Numai că acum, capul nu va fi băgat în nisip, ci în… rahat. Pentru că oricât ar costa această companie, ea este una de importanță strategică. Cum nu mai avem flotă, probabil nu vom mai avea nici un CFR. Fie el doar de Marfă. Pentru că oriunde, în țările de vârf ale Uniunii Europene, chefereurile lor sunt cu capital majoritar de stat. Inclusiv în Marea Britanie, unde s-a privatizat, dar se va face cale întoarsă prin etatizarea din nou a transportului feroviar. Deci despre ce vorbim atunci? Să fim corecți, în mai toate aceste țări există pierderi la acest capitol, dar nimeni nu se gândește la privatizare. Iar noi mai forţăm încă una până în vara viitoare, agitând nu ştiu ce angajamente faţă de FMI. Am ajuns în faza de… cobai de serviciu. Iar asta se întâmplă de peste un deceniu. Și în final ne dăm seama că intram oricum în Uniunea Europeană. Fără a plăti un preţ aşa de mare. Dar pentru asta nu trebuia nici măcar mare viziune politică. Ci doar un mic calcul cinic, de real politik, dacă vreți. Că până la urmă și Moldova de dincolo e luată în discuții pentru aderare. Şi în afară de vinuri, alte argumente nu prea are. Iar cooptarea va veni şi pentru cei de acolo. Nu mâine, dar va sosi într-o zi. Iar noi am ajuns deja ne îndoim. Nici nu știm dacă e mai bine sau nu că suntem în UE. Până la urmă totul pare o mare cacialma. Adică e vorba de așa zisul preț al aderării. Tainul cum s-a zis atunci de unul care a ajuns mare. Ideea e alta și ajungem la ciorba de burtă. Un adevăr trist este că unii de-ai noştri abia au așteptat să (se/ne) vândă pe o ciorbă de burtă. Și când te gândești ce potențial uriaș am avut. Că nu-l mai avem. L-au cumpărat alții pe doi lei. Şi pe zi ce trece rămânem ca un hoit rupt de animale de pradă din care doar scheletul,alb şi uscat, aminteşte de fiinţa care a(m) fost cândva. Dacă vreţi, de ţara care a fost… demontată şină cu şină.
Gabriel Constantinescu
