pecicaFlorin Iancu a făcut 1-0 pentru Crișul în minutul 45, Borteș egalând în minutul 70. Victoria Progresului a venit în prelungiri, după un nou euro-gol din lovitură liberă, semnat de Gheorghe Ponta.
„N-am prins chiar cel mai bun meci la Chișineu-Criș. Știam că ei se bazează pe defensivă, că nu prea construiesc. Am intrat în jocul lor în prima parte. Ne-au dat un gol foarte norocos, venit după șut de la 40 de metri, respins pe 20 de metri, încă un șut a ricoșat la atacantul lor, care a marcat cu șut la colțul lung. În schimb, în repriza a doua am apăsat accelerația și am avut ocazii mai mari, prin Arsene, Ghergar, Ponta, Șiclovan și Borteș. Ultimul s-a revanșat la a doua fază, când i-a luat fața fundașului, și a marcat colțul lung cu capul. Am continuat cu ocazii, adversarii au și căzut fizic, am pus presiune și am înscris în prelungiri după ce Ghiță Ponta a tras în vinclu din lovitură liberă. Am câștigat cu Dumnezeu!”, a povestit Dorel Mutică, antrenorul învingătorilor.
În repriza secundă, Manga și Trif au fost eliminați după un clinci verbal ce a depășit limita admisă.
Crişul: M. Rus – Ciornei, Manga, Ignat, T. Iancu – M. Ponta, Petrescu – Dema (Morar), Voștinar, Fl. Iancu (Heteș) – Bărdan.
Progresul: Grozav – Vasilca, Șiclovan, M. Varga, Fritea – Baicu (Nadiu), A. Ponta, Arsene (Fabian) – Ghergar (Borteș), Trif.
Arbitri: Mircea Ardelean – Marius Alexa, Emil Cristea.
Observatori: Claudiu Tripa, Gabor Biro.

Recomandările redacției