foto-colocviuUniversitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Primăria Municipiului Arad şi Revista „Studii de Ştiinţă şi Cultură” a UVVG au organizat, în cadrul unui proiect cultural, vineri – 25.10.2013, în Aula „Ştefan Cicio Pop”, Colocviul Internaţional „EUROPA: Centru şi margine Cooperare Cultu­rală Transfrontalieră”, Ediţia a II-a, având ca secţiuni: Culturi romanice – cultură europeană; Traduceri şi traductologie; o întâlnire literară şi lansări de carte .
La lucrări au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii,  academicianul Eugen Simion, prof. univ. dr. Gilles Bardy de la Universitatea Marseille din Franţa, dr. Valentin Marin – secretar ştiinţific al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii a Academiei Române, profesori universitari, scriitori, redactori de reviste culturale din România, Franţa, Italia, Germania, Ungaria, Serbia şi Suedia.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, a transmis salutul Senatului Universitar şi al întregului corp academic şi a subliniat că „prestigiul de care se bucură colocviu este datorat prezenţei unui mare număr de comunicări semnate de personalităţi ştiinţifice şi culturale din România şi străinătate”.
În cadrul colocviului s-au susţinut peste 30 de lucrări ştiinţifice şi s-a lansat cartea „Eugen Simion 80”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013 – prezentată de prof. univ. dr. Lucian Chişu. Un moment emoţionant s-a desfăşurat când cei prezenţi i-au urat „La Mulţi Ani!”, academicianului Eugen Simion, iar d-na prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest Vasile Goldiş, i-a oferit un frumos coş cu flori.
Programul simpozionului internaţional a cuprins şi lansarea volumului „Viaţa în secţiune transversală”, de Emil Chirilă, Editura Mirador, Arad, 2013 – prezentată de Vasile Dan, o vizită la Muzeul Memorial „Vasile Goldiş” şi la Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene, prezentat de doamna Doina Melania Arghezi.
Academicianul Eugen Simion a subliniat că tema colocviului a fost foarte importantă mai ales că este discutată şi la Academia Română. „Este un subiect care ne interesează, deoarece marile centre de cultură nu mai produc modele şi așa a apărut marginalitatea, dar nu în sens valoric, ci geografic. Acest fenomen de explozie al marginalităţii întâlneşte un altul mult mai îngrijorător, globalizarea. Cum ne vom descurca noi în acest proces de globalizare? Ce se întâmplă cu culturile naţionale, cu limbile mici şi cu marii noştri poeţi? Avem motive să fim îngrijoraţi. Este un subiect bine ales şi vin cu plăcere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, deoarece se discută lucruri serioase”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, pre­şedintele UVVG, a subliniat: „Colocviul Internaţional organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Primăria Municipiului Arad, mar­chează şirul de conferinţe referitoare la lupta care se dă la ora actuală pentru ca oraşul nostru să devină Capitală Culturală Europeană, în anul 2020. Aradul merită să devină o capitală culturală transfrontalieră a Europei, iar noi facem eforturi importante, atât prin simpozioane ştiinţifice internaţionale, cât şi prin lobby-ul pe care îl realizăm pe lângă marile Universităţi europene, cum este Universitatea din Padova, care prin rectorul ei, susţine această idee. Cele două zile de dezbateri au evidenţiat o serie de aspecte legate de activitatea ştiinţifică şi culturală din municipiul Arad, care vor cântări foarte mult în aprecierea Uniunii Europene”.
Biroul de presă al UVVG

Recomandările redacției