feminaPornită cu surle şi trâmbiţe, ideea formării unei academii de fotbal feminin în Arad a rămas la stadiul de „utopie”. Mai mult, fosta echipă feminină, „UTA Tânăra Doamnă” a fost retrasă din campionatul României, motivul invocat fiind lipsa de bani. Fetele au rămas prietene şi adeseori le întâlneşti adunate pe lângă profesoara Adriana Inoan, vizionând diferite partide de fotbal. Câteva dintre ele au urmărit meciul de Liga a IV-a, dintre Frontiera Curtici şi UTA II. Au venit să-şi susţină fostul antrenor, Gigi Cameniţă, actualmente tehnician la Frontiera. Totuşi, ceea ce a mai rămas din fosta echipă feminină a participat la un mic turneu, „ Cupa Femina”, organizat de AJF.
Le este dor de fotbal
Mai mult pentru a putea intra în po­sesia unor zeci de milioane de lei, bani oferiţi de Centrul Cultural Judeţean, pentru un proiect al cărui autor nici măcar nu a fost chemat la competiţie. Au participat 4 echipe: LPS, Selecţionata AJF, un liceu din Ineu şi unul din Sântana. Fetelor prezente la Curtici le este dor de fotbal, de fotbal adevărat, mai ales dacă „ microbul” a fost instalat şi tare mă tem că o mare parte din banii destinaţi singurei competiţii care a mai fost rezervată lor vor fi dirijaţi spre alte scopuri. De urmărit.
Ioan Hamza

Recomandările redacției