ucidereProcurorii arădeni au trimis în judecată doi bărbaţi, pentru ucidere din culpă, după ce unul dintre ei a surprins şi accidentat un pieton, care ulterior a decedat, iar celălalt a produs o coliziune de autoturisme, în urma căreia şoferul care circula regulamentar a murit pe loc. Din probatoriu a rezultat că, inculpatul Gabriel Şulea Raşca, în 10 decembrie 2011, se deplasa pe ruta Arad-Ineu, la volanul autoturismului marca Ford Escort. „În Pân­cota, a surprins-o şi a accidentat-o grav, la dis­- tanţa de 65,9 de metri de trece­rea de pietoni, pe H.F., de 54 de ani, care, intenţiona să traverseze strada, printr-un loc neper­mis”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.  Ca urmare a leziunilor suferite victima a decedat. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Ineu.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Ianoşel, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Din probatoriu a rezultat că în 22 septembrie 2012, inculpatul Ioan Ianoşel, conducând o autoutilitară Dacia Logan pe DN 79, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism Fiat Punto, în urma impactului rezultând decesul lui B.D., conducătorul ultimului autovehicul. Dosarul va fi înaintat Jude­căto- riei Chişineu-Criş spre soluţionare.  (C.G.)

Recomandările redacției