cartiProf. dr. Anca Giura a fost cea de-a doua invitată la „Cărţile care m-au format”, un nou proiect al Bibliotecii Judeţene A.D. Xenopol din Arad, iniţiat la propunerea directorului prof. Florin Didilescu. Evenimentul a avut loc miercuri, 30 octombrie, la orele 13, în sala Concordia. Primul conferenţiar al ciclului, actorul Ioan Peter Pit, a fost şi el prezent la evenimentul moderat de Lucia Bibarţ.
Printre multe altele, Anca ne-a mărturisit că a crescut înconjurată de cărţi, mama sa fiind o librăreasă căutată dintr-o mică localitate. Citea însă din plăcere şi nu din obligaţie, fiind pasionată destul de timpuriu de literatura franceză. După absolvirea Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, secţia de limbă franceză desigur, cel mai mult i-a lipsit biblioteca din Cluj-Napoca.
Cât despre selecţii, prima alegere a Ancăi a fost „Memoriile lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar. „Dacă ar fi să plec pe fetişizata insulă pustie, aceasta ar fi cartea pe care aş lua-o cu mine”. A aflat de Yourcenar de la un prieten şi a rămas scriitoarea sa preferată de-a lungul timpului. A doua sa iubire este Andreï Makine, autorul  „Testamentului francez”, scriitor de care a aflat tot prin intermediul unui prieten. „Eu am un gust pentru chestiile decadente”, marturiseşte. Urmează „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov şi „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Din literatura română contem­porană, în care are şi un doctorat, l-a ales pe scriitorul Bogdan Suceavă cu „Miruna, o poveste”, iar din zona eseului pe nimeni alta decât pe Susan Sontag cu „Despre fotografie”.
Pentru Anca Giura, literatura este o formă de a călători, o evadare către alte spaţii, în alte suflete. O formă de singurătate. Un drog, dar şi terapie. „Pe mine mă ajuta să dorm mai bine şi să suport viaţa”. Literatura are forţa de a lăsa urme, ea nu moare ci „trăieşte în lumea subterană şi ne hrăneste nevoia de poveşti”. Nu în ultimul rând, literatura bună este suferinţă transformată artistic din nevoia absolută de a face acest lucru.
(G.S.)

Recomandările redacției