Discutând într-o emisiune TV despre noul său album, „Demonstration”, Tempah a declarat: „Adele m-a ajutat să aleg câteva dintre piesele pentru album. Ea ştie rap. A fost cu mine şi cu Labrinth în studio când am înregistrat ‘Earthquake’. Nimeni nu ştie asta. Ea a înregistrat o piesă rap şi ne-a spus că, dacă o vom difuza vreodată, ne va da în judecată. Aşadar, când veţi vorbi cu ea data viitoare să o întrebaţi despre rap„.

 

„Demonstration” este primul material de studio al lui Tinie după albumul său de debut, din 2010, „Disc-Overy”. Tinie Tempah a colaborat pentru acest album cu 2 Chainz, Big Sean, Emeli Sande, Dizzee Rascal, Laura Mvula şi Paloma Faith.

 

Tinie Tempah a declarat că a fost foarte greu să colaboreze cu aceşti artişti pentru albumul său. „Să îi aduc împreună pe aceşti oameni a durat foarte mult. A trebuit să îi sun eu să vină să înregistreze”, a spus acesta.

Albumul „Demonstration” a fost lansat pe 1 noiembrie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK

 

Recomandările redacției