Executivul se va angaja, în măsura competenţelor, în acţiunile de politică extern, a declarat duminică şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean.

 

 

 

El a făcut această afirmaţie în calitate de participant la consultările referitoare la acordul de cooperare dintre Preşedinţie şi Guvern, în contextul în care preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat premierului Victor Ponta că a încălcat acordul în mai multe domenii, inclusiv cel al politicii externe.

Întrebat la Realitatea TV dacă premierul îi va cere mandat preşedintelui pentru fiecare vizită externă, Corlăţean a răspuns: „Să nu-şi imagineze nimeni că un un Guvern al României, un prim-ministru sau miniştrii nu se vor angaja potrivit competenţelor constituţionale în acţiunile de politică externă”.

Pe de altă parte, Corlăţean a afirmat că termenul de „coabitare” este impropriu în România, arătând că „n-avem, din păcate, rădăcinile culturale şi politice franceze pentru a înţelege în sens real şi de a pune în practică această instituţie”.

„Vorbim de un acord de cooperare-colaborare interinstituţională care, dincolo de criticile dintr-o parte şi din alta, inclusiv în cadrul coaliţiei USL, este un acord important pentru că stabilitatea în România este cheia succesului României din punct de vedere politic, european, regional şi economic”, a afirmat Titus Corlăţean. AGERPRES/(AS – autor: Victoria Vioară, editor: Ştefan Gabrea)

 

Recomandările redacției