Ana Maria Patru, presedintele Autoritatii Electorale Permanente, a fost aleasa recent in conducerea forurilor internationale de specialitate, Romania fiind desemnata gazda pentru doua evenimente de amploare, ca recunoastere a activitatii deosebite depuse de aceasta institutie.

„Intr-adevar, am preluat in luna septembrie a acestui an presedintia Asociatiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), castigata prin votul membrilor. Presedintia acestui organism nu este doar un titlu ‘de decor’, ea presupune o ampla si activa implicare, atat a mea, cat si a AEP la nivel regional si international, si nu in ultimul rand organizarea in Romania in 2014 a doua evenimente internationale – reuniunea Comitetului Executiv si Conferinta Anuala a ACEEEO. Este o forma certa de recunoastere a valorii institutiilor tarii noastre pe plan extern”, a declarat Ana Maria Patru pentru Ziare.com.

Presedintele AEP subliniaza faptul ca este nevoie de sprijinul institutiilor statului pentru ca aceste doua evenimente sa fie organizate astfel incat sa faca cinste tarii noastre.

„Prezenta in Romania a celor mai importanti experti din domeniul electoral, a reprezentantilor celor mai prestigioase institutii de profil, precum si a companiilor cu preocupari in domeniu, nu va face decat sa aduca importante castiguri tarii noastre, castiguri de imagine, turistice, financiare si profesionale”, a mai precizat aceasta.

ANA MARIA PATRU (AEP): TREBUIE SA INFORMATIZAM SECTIILE DE VOTARE- INTERVIU

In acelasi timp, la Reuniunea Asociatiilor Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB) care a avut loc in urma cu doua saptamani in Republica Coreea, Ana Maria Patru a fost aleasa in conducerea asociatiei.

„Sunt mandra ca Romania face parte din primul Comitet Executiv al A-WEB, constituit din reprezentantii principalelor organizatii electorale regionale, care stabileste si traseaza strategii si planuri de actiune in domeniul managementului electoral la nivel global. Totodata, Romania este una dintre cele cinci tari care au semnat Carta A-WEB, alaturi de Republica Coreea, Republica Dominicana, India si Africa de Sud.

Aceasta ultima actiune externa, la care am participat alaturi de colegii mei din AEP, de care sunt mandra, m-a facut sa constientizez o stare de fapt, care nu stiu daca ar trebui sa ma bucure sau sa ma intristeze: Autoritatea Electorala Permanenta este mult mai cunoscuta si mai apreciata la nivel international decat este la nivel national. Iata insa ca rezultatele proiectelor noastre si profesionalismul aratat au dat roade, dovada stand cele doua succese repurtate anul acesta pe plan extern”, a conchis presedintele AEP.

Recomandările redacției