Procesul preşedintelui islamist destituit Mohamed Morsi, judecat pentru ‘instigare la crimă’ în timpul unei manifestaţii din 2012, s-a deschis luni, la Cairo, cu întârziere din cauză că acesta nu a dorit să îmbrace uniforma de închisoare, purtată de persoanele aflate în arest preventiv, relatează AFP şi AP.

 

 

 

Un responsabil din serviciile de securitate egiptene prezent la audiere a confirmat pentru France Presse că procesul a început în prezenţa preşedintelui destituit, care a fost adus la tribunal cu un elicopter al armatei din locul unde este deţinut în secret din ziua înlăturării sale de la putere, în data de 3 iulie.

Potrivit aceluiaşi responsabil, care a solicitat anonimatul, audierea a început cu întârziere din cauză că fostul preşedinte nu a dorit să se prezinte în faţa judecătorilor îmbrăcat în alb, haina deţinuţilor în Egipt. Judecătorul Ahmed Sabry Youssef a aşteptat ca acesta să se schimbe pentru a putea deschide şedinţa.

Însă, în loc de haine albe, Mohamed Morsi a compărut în faţa instanţei într-un sacou albastru închis şi pantaloni, după cum a relatat postul de televiziune local Al-Hayat, citând propriile surse din Direcţia penitenciarelor, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

Morsi trebuie să răspundă împreună cu alţi 14 inculpaţi pentru moartea a cel puţin şapte manifestanţi în timpul violenţelor din faţa palatului prezidenţial din Cairo, produse la 5 decembrie 2012.

În timpul acestui proces – prima apariţie publică a primului şef de stat ales democratic în Egipt de la depunerea mărturiei – judecătorul Youssef a interzis utilizarea camelor de filmat, a mijloacelor de înregistrare şi a telefoanelor mobile în interiorul tribunalului. AGERPRES (AS – autor: Lilia Traci, editor: Tudor Martalogu)

 

Recomandările redacției