Băncile din Grecia închid în fiecare zi lucrătoare 2 – 3 filiale, deoarece creditorii locali trebuie să-şi înjumătăţească mărimea comparativ cu perioada de dinaintea crizei financiare, potrivit unei analize a site-ului ekathimerini.com.

 

 

 

Din 2010 şi până în 2012, băncile şi-au redus cu 300 numărul de filiale şi cu 5.000 numărul de angajaţi. Ca rezultat, la sfârşitul anului trecut, în sectorul bancar elen erau 3.453 de sucursale şi 54.751 de angajaţi.

Dar aceste tendinţe sunt doar la început. Conform planurilor de restructurare a celor patru bănci de importanţă sistemică din Grecia, reţeaua lor combinată va scădea cu 1.000 de filiale şi vor fi concediaţi 13.500 de angajaţi, până la sfârşitul lui 2017, adică o reducere cu 30% a numărului de filiale şi cu 25% a numărului de angajaţi.

La sfârşitul lui 2012, reţeaua combinată a băncilor din Grecia se ridica la 3.350 de filiale.

La sfârşitul primului trimestru din 2013, Piraeus avea cea mai mare reţea, de 1.300 de unităţi, urmată de Alpha, cu 730 de filiale, Eurobank cu 630 de sucursale, şi National Bank of Greece, cu 500 de unităţi. Numărul de angajaţi din cele patru mari bănci de importanţă sistemică va fi redus cu peste 20%, de la aproximativ 43.000 de persoane în prezent.

Deja Piraeus a anunţat că 2.182 de angajaţi vor pleca în urma acceptării schemei de plecări voluntare, National Bank of Greece vrea să renunţe la 2.000 de persoane, iar Eurobank are ca obiectiv concedierea a 800 de angajaţi.

În ciuda climatului dificil din Grecia, profitabilitatea celor patru bănci de importanţă sistemică s-a îmbunătăţit în primul semestru din acest an, beneficiind de costurile de finanţare mai scăzute şi de scăderea valorii creditelor neperformante. Reducerile de costuri în urma recentelor achiziţii, împreună cu o scădere suplimentară a costurilor de finanţare şi o încetinire a deteriorării calităţii activelor, ar putea îmbunătăţi profitabilitatea băncilor pe plan intern în 2013 şi 2014, apreciază Fitch.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank). AGERPRES (AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

 

Recomandările redacției