Uniunea Profesională a Administratorilor face înscrieri pentru cel de-al treilea curs de administratori de condominii din acest an, care va începe în 12 noiembrie.
Cei care doresc să urmeze acest curs trebuie să achite o taxă de 168 lei (150 lei contravaloarea cursului şi 18 lei contravaloarea materialului didactic). Cursul durează două săptămâni, iar predarea se face după amiaza, între orele 17.00-19.00, şi sâmbăta, între orele 10.00-12.00.
„Curicula care se predă la cursurile pentru administratori cuprinde legislaţia necesară administrării unui condominiu, mai precis legislaţia privind organizarea şi funcţionarea asociaţii­lor de proprietari, reglementări finan­ciar contabile, prevederi ale Codului Muncii şi Codului Fiscal”, spune  Ladislau Hevesi, preşedinte Uniunea Profesională a Administratorilor Arad. Persoanele care doresc să urmeze cursul pentru administrator trebuie să prezinte la sediul UPA cu o copie după actul de identitate. Înscrierile şi cursurile se desfăşoară la sediul Uniunii Profesionale a Administratorilor, str. L. Blaga nr.21. Informaţii la telefon 0257-280853 şi 0357-431801.   (G.C.)

Recomandările redacției