O delegaţie a Parlamentului României va efectua marţi şi miercuri o vizită oficială în Republica Moldova, unde este programată a treia reuniune a Comisiei comune pentru Integrare Europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.

 

 

 

„Delegaţia, condusă de co-preşedintele CCIE, senatorul Florin Constantinescu, este compusă din: vicepreşedintele CCIE, domnul deputat Constantin Adăscăliţei, secretarul CCIE, domnul senator Ionel Agrigoroaei, precum şi domnii senatori Nelu Tătaru şi Dan Mihai Marian şi domnii deputaţi Ovidiu Cristian Iane şi Mugurel Cozmanciuc. Delegaţia va fi însoţită de Excelenţa Sa, domnul Marius Lazurcă, Ambasador al României în Republica Moldova”, se arată în document.

Programul vizitei delegaţiei cuprinde şi o serie de întrevederi cu înalţi reprezentanţi ai instituţiilor din Republica Moldova, printre care Igor Corman, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Oleg Efrim, ministru al Justiţiei, Octavian Calmîc, viceministru al Economiei, Maia Sandu, ministru al Educaţiei, Iulian Groza, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

De asemenea, delegaţia va participa la o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi cu investitori români din Republica Moldova. AGERPRES/(A – autor: Florin Bărbuţă, editor: Mihai Simionescu)

 

Recomandările redacției