Proiectul de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 59/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei a întrunit 95 de voturi „pentru”, 8 voturi „împotrivă” şi 14 abţineri.

 

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost adoptat anterior de Camera Deputaţilor şi primise raport de admitere din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi a Comisiei juridice din Senat.

 

Înainte de şedinţa de marţi, senatorii s-au exprimat prin vot de mai multe ori în privinţa acestei ordonanţe, care are caracter organic, însă, în lipsa unui număr suficient de voturi, proiectul de act normativ nu a putut fi adoptat sau respins.

Senatul a respins acest proiect în calitate de Cameră decizională.

 

Guvernul a adoptat în iunie ordonanţa de urgenţă potrivit căreia lucrătorii specializaţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI efectuau activităţi de prevenire şi descoperire a infracţiunilor de corupţie, inclusiv acte de cercetare penală, dispuse de către procurorul competent.

 

De asemenea, se menţiona că infracţiunile de corupţie şi asimilate acestora săvârşite de persoane din mediul privat vor fi de competenţa aceloraşi structuri de parchet.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului arăta, în 12 iunie, că măsura era necesară deoarece structurile de parchet teritoriale nu dispun de poliţie judiciară proprie specializată în combaterea faptelor de corupţie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK

 

Recomandările redacției