pirosȘoimii Pîncota privește de pe margine runda din weekend, dar nu e deloc detașată. Vinerea viitoare, aerul din Podgorie va fi fierbinte, indiferent de temperatura specifică trecerii de la toamnă la iarnă. Alb-negrii primesc vizita amicilor și rivalilor de la Național Sebiș, iar apropierea meciului animă pauza forțată. Trupa din Pîncota s-a apropiat tot mai puternic de oamenii lui Gheorghe Feieș, față de care vor să-și ia revanșa după eșecul din primul duel al sezonului.
„Suntem în cărți, îmi pare rău pentru Sebiș că a luat doar un punct cu Ineul, avea foarte mare nevoie de toate trei. Avem timp să ne pregătim pentru întâlnirea cu ei, stăm o săptămână. Eu spun că Pîncota – Sebiș e marele derby al seriei. Sincer, cel mai bun să câștige. Şi mai e demn de notat că în această serie sunt trei echipe din Arad care se bat acolo sus”, a transmis Pavel Piroş, preşedintele Şoimilor.

Recomandările redacției