voleiUVVG ProVolei a avut o misiune grea sâmbătă, în faţa ambiţioasei echipe CNE Lapi Dej, într-un interesant duel pentru podiumul Seriei de Vest a Diviziei A2. Tânăra grupare oaspete a condus în meciul din Polivalenta arădeană cu 1-0 şi 2-1 la seturi, fiind chiar aproape de victorie. Elevii lui Radu Sabău s-au remontat însă exact la timp şi au câştigat setul 4 la 22, pentru ca ultimul set să fie o formalitate, scor final 3-2 (-19, 16, -23, 22, 9). Remarcaţii partidei au fost Dan Ispas – foarte bun atât în atac cât şi în apărare, Marius Mascovits şi Sergiu Gligor – ambii rezolvând mingi grele în atac şi blocând în momente dificile şi Dan Jitaru – ridicătorul spectacol, cu mingi pasate din poziţii imposibile şi servicii foarte bune. Pentru gruparea arădeană au mai evoluat Alin Sabău, Adrian Matica, Daniel Raichici şi Răzvan Motoc, iar lotul i-a mai cuprins şi pe Andrei Preda, Radu Lopătaru şi Adrian Both.
Arădenii au întors rezultatul
În etapa următoare, UVVG ProVolei joacă la Râmnicu Vâlcea. Antrenorul Radu Sabău a avut de transmis şi un mesaj pentru unul dintre oamenii implicaţi trup şi suflet în voleiul arădean: „Conducerea şi jucătorii UVVG ProVolei Arad pre-zintă sincere condoleanţe familiei Gog Ştefan, în cumplita încercare prin care trebuie să treacă la moartea celor doi fii şi nepoţi, Emanuel şi Eduard Stana, doi copii cu suflete alese, doi prieteni ai sportului în general. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”

Recomandările redacției