falcaPrimarul Aradului, Gheorghe Falcă, a mai primit, sâmbătă, o lecţie din partea colegilor de partid, care i-au arătat, încă o dată, că nu este atât de iubit de membrii PD-L pe cât credeau sau pe cât i-au cântat cei din jur că ar fi. După umilinţele suferite în regiunile Nord-Est şi Nord-Vest, în lupta pentru postura de candidat la prezidenţiale din partea  PD-L, Falcă a cunoscut înfrângerea şi în Regiunea Centru, unde Predoiu a câştigat din nou la o diferenţă zdrobitoare.
Dacă în prima bătălie, din Regiunea Nord-Est, Gheorghe Falcă obţinea doar zece la sută din voturi, iar Predoiu 81 la sută, în urmă cu o săptămână, în Regiunea Nord-Vest, Falcă obţinea 22 la sută, iar Predoiu 77 la sută. Sâmbătă,  prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a câștigat și în Regiunea Centru scrutinul pentru desemnarea candidatului partidului la viitoarele alegeri prezidențiale, cu 75,69% din voturile celor 18.138 de democrat-liberali din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prezenți în cele 50 de secții de votare amenajate în cele șase județe.
Predoiu a câştigat detaşat judeţele dezvoltate
Vicepreședintele PD-L Mircea Hava a prezentat, într-o conferință de presă desfășurată sâmbătă seara, la Alba Iulia, rezultatele competiției interne din PD-L pentru desemnarea prezidențiabilului partidului din 2014 desfășurată în Regiunea Centru, prezența la vot fiind de 76,96%. Cătălin Predoiu a obținut 13.525 de voturi, reprezentând 75,69% din voturile valabil exprimate, iar primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost votat de 4.352 de membri, adică de 24,36%.
Interesant este faptul că Predoiu s-a bucurat de cele mai multe voturi în judeţele importante ale regiunii, cu municipii dezvoltate, în timp ce Gheorghe Falcă a reuşit să convingă mai mult în Alba şi Harghita, judeţe mai slab dezvoltate, unde a luat procente mai mari. În județul Alba, unde prezența în secțiile de vot a fost de 81%, prim-vicepreședintele PD-L a obținut 66,42%, iar Gheorge Falcă, 33,63%. În Harghita, unde au votat doar 274 de persoane, prezența la vot fiind de 80%, Cătălin Predoiu a fost preferat de 181 dintre aceștia, reprezentând 66,06%, iar Falcă de 93 de votanți, adică de 33,94%.
În schimb, în zonele dezvoltate ale regiunii, Predoiu a câştigat fără drept de apel, Falcă fiind de-a dreptul umilit, semn că mesajul acestuia nu prinde în aceste zone. În Brașov, Predoiu a fost votat de 81,46% din cei aproape șapte mii de membri democrat-liberali, primarul din Arad având doar 18,61%. Prezența la vot a fost în acest județ de 75%. Sibienii au optat tot pentru prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu, care a obținut în acest județ 90,27% din voturi. Primarul municipiului Arad a primit doar 9,73% din voturile celor prezenți, într-unul dintre cele mai dezvoltate municipii din ţară.
Cătălin Predoiu a obținut prima poziție și în județul Mureș, cu 74,94% din voturi, Falcă având 25,06%. S-au prezentat la urne 86% dintre membrii PD-L din județ. Tot pe prima poziție s-a situat Cătălin Predoiu și în Covasna, unde a fost preferat de 87,61% din cei 452 de votanți. Gheorghe Falcă a obținut voturile a 12,39% dintre democrat-liberalii din acest județ, unde prezența la urne a fost de 86%.
În 16 noiembrie vor fi alegeri în Regiunea Vest, iar în 23 noiembrie în Regiunea Sud-Vest. Membrii PD-L din Regiunea Sud-Est vor fi chemaţi la urme în 30 noiembrie, cei din Regiunea Sud în 7 decembrie, iar ultimul scrutin va fi în 14 decembrie, când vor vota democrat-liberalii din Bucureşti, Ilfov şi din diaspora.
(G.A.)

Recomandările redacției