ritmicaCSM Arad s-a întors cu 3 medalii de la Cupa României de gimnastică ritmică, competiţie desfăşurată în Sala Polivalentă din Bucureşti. În absenţa performerei ultimilor ani, Ştefania Chiriac, fiica antrenoarea Daniela Chiriac anunţându-şi retragerea imediat după Campionatele Naţionale, gimnastele CSM-ului au urcat de trei pe podium. Ansamblul „Mica Gimnastă”, format din Sara Pană, Alexandra Negrea, Alenia Biringer, Maria Moț, Catrina Buniov și Anna Gribovan, a cucerit argintul, iar Sara Pană la categoria mica gimnastă şi Sonia Ichim, la categoria a III-a, s-au ales cu bronzul. Sportivele arădene au mai obţinut clasări în apropierea podiumului, după cum urmează: Aliona Gribovan la categoria a IV-a, Alexandra Bock, la categoria a II-a şi Flavia Micula, la senioare, s-au clasat pe 4, iar Anamaria Berar a terminat pe 6 la ca­tegoria a II-a.

Recomandările redacției