* Ajutor pentru lemne. Încă de săptămâna trecută, după spusele viceprimarului comunei Bata, Ladislau Heleport „cei care au drept de a primi ajutor pentru lemne pot depune cererea și dosarul cu actele cerute de lege pentru obținerea ajutorului pentru încălzire“. Documentația trebuie depusă la Serviciul Asistență Socială a Primăriei comunei Bata.
* Alimentele de la UE. Ajutoarele alimentare oferite de Uniunea Europeană celor cu venituri foarte mici, șomerilor și persoanelor cu handicap se distribuie, beneficiarii acestora putând să le ridice de la Primărie. Anul acesta sunt pe liste 160 de localnici. Nu au sosit toate alimentele, se distribuie doar mălai, ulei, zahăr, macaroane, suc de roșii, zacuscă. Mai urmează: făină de grâu, miere și conserve de carne.
* Colectare gunoi menajer. Deocamdată, în urma Hotărârii Consiliului Local Bata, de acum doi ani și ceva, problema ridicării gunoiului menajer este reglementată atât în Bata cât şi în satele aparţinătoare prin contractul încheiat cu o firmă specializată care vine o dată pe lună, în jurul datei de 20, pentru colectarea gunoiului menajer. Se va face în curând colectarea selectivă a resturilor menajere, în contai­- nerele corespunzătoare: pentru plastic, hârtie/metal, sticlă şi gunoi menajer.
(F.B.)

Recomandările redacției