cartiElevii clasei a XI-a D de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” au avut parte ieri de o oră specială de literatură universală. Însoţiţi de prof. dr. Anca Giura, aceştia au avut ocazia să aleagă de pe rafturile librăriei „Scienta” câte o carte care îi atrage, pe care să o prezinte apoi colegilor şi profesoarei.  Adolescenţii şi-au ales astfel cărţi pe care le-au citit sau pe care şi-ar dori să le citească, de la literatură fantastică şi romane poliţiste la non-ficţiune istorică, după care au enumerat  în faţa celor prezenţi motivele pentru care au făcut alegerea respectivă. La rândul ei, profesoara a optat pentru „Dicţionar de simboluri”, un volum de referinţă pentru orice filolog sau filolog în formare

 „Ce e important e că le-a plăcut enorm, au cumpărat cărţi, ceaiuri…deşi nu aceasta mi-a fost miza. Şi-au planificat cum pun bani deoparte pentru alte cărţi. Pur şi simplu mă imploră să-i mai duc”, spune Anca Giura. „E ceva pentru generaţia cyber & copy paste, nu?”

(G.S)

Recomandările redacției