pirosȘoimii Pâncota și Național Sebiș au declanșat numărătoarea inversă, care anunţă ora de start a derby-ului arădean din seria a V-a a eşalonului trei. Mâine, de la ora 14, pe arena de lângă dealurile Podgoriei arădene, echipele lui Dan Cuedan și Mihai Petcuț au programată a doua întâlnire a sezonului, iar miza e mare. Sebișenii sunt pe primul loc, dar au pierdut teren, pâncotanii s-au apropiat la numai două puncte, așa că se anunță meci de meci! În turul sezonului regulat, Naționalul         s-a impus cu 1-0, însă „Șoimii” au ascendentul moral al acelui 5-0 din primăvară. „Îi așteptăm cu drag pe oaspeții noștri, ca de fiecare dată. Sper să fie un meci fair-play, cu mult respect și fără incidente, iar cel mai bun să învingă. M-aș bucura ca o echipă din Arad să promoveze, oricare ar fi ea. Campionatul nu e jucat, mai e returul şi play-off-ul. Noi ne vedem de drumul nostru, vrem să fie frumos, iar că vom promova noi, Sebișul sau altă echipă, e o problemă pe care timpul o va rezolva”, spune preşedintele celor din Pâncota, Pavel Piroş. Oficialul „Şoimilor” aşteaptă un spectacol pe cinste la derby-ul care ţine capul de afiş al etapei a XIII-a din C5: „Ca şi anul trecut, când se decide soarta promovării, numele Şoimii Pâncota e pe buze. Mă bucură mult că se adeverește ce mi-am propus, atât anul trecut cât și anul ăsta. Invit toți oamenii de fotbal din Arad vineri, la Pâncota, pentru un spectacol frumos”, mai spune Piroș.

Recomandările redacției