romaniaReprezentativa de fotbal a Ro­mâniei susţine astăzi cel mai important meci al anului, barajul pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Brazilia. Pe locul doi în grupa D a preliminariilor, cu 19 puncte, „tricolorii” au avut un parcurs bun dar au primit o mână de ajutor din partea Olandei, care şi-a făcut treaba şi a învins Ungaria şi Turcia în ultimele două etape. Apoi, România a fost norocoasă la tragerea la sorţi a me­ciurilor de baraj, 4 la număr, astfel că în drumul spre Mondial, naţionala noastră a evitat reprezentative mult mai periculoase, precum Portugalia, Croaţia sau Ucraina. De cealaltă parte, Grecia a avut un parcurs foarte bun în grupa G a preliminariilor, terminând a doua, la egalitate cu Bosnia, 25 de puncte. Pregătită de selecţionerul portughez Fernando Santos, naţio­nala elenă este bine organizată, cu doar 4 goluri primite în 10 meciuri din actualele preliminarii.
Grecii sunt încrezători: „Noi ne vom califica”
În manşa tur a barajului, programată astăzi la Pireu, cu începere de la ora 21,45 (direct România TV), antrenorul Greciei va putea folosi aproape cel mai bun „11”, singurul absent fiind Panagiotis Kone, suspendat. „Suntem încrezători că putem duce Grecia la Cupa Mondială din Brazilia. Întotdeauna la echipa naţională jucătorii dau totul, cu siguranţă că la aceste două meciuri cu România îi vreau la 200 la sută. Românii au o echipă foarte bună, dar cred că după cele două manşe noi ne vom califica. Vom intra pe teren la primul meci cu gândul să înscriem şi, foarte important, să nu luăm gol, să nu uităm că se joacă tur-retur“, spune selecţionerul elenilor, Fernando Santos. Karnezis – Torosidis, Papasthatopoulos, Manolas, Holebas – Tziolis, Katsouranis – Salpingidis, Ninis, Samaras – Mitroglou ar putea fi formula de start a Greciei.
Piţurcă nu joacă la 0-0: „Îmi doresc să marcăm”
De cealaltă parte, Tătăruşanu, cu dureri la spate şi Chiricheş, cu o contuzie la piramida nazală, sunt incerţi pentru prima manşă, dar cei doi par dispuşi să pună umărul la calificare încă din Grecia. „Sunt două jocuri şi trebuie să fim extrem de atenţi, amândouă trebuie jucate la aceeaşi intensitate. Dacă am ajuns aici, atunci este cel mai important meci pentru noi. Îmi doresc să marcăm în Grecia, să vedem dacă vom reuşi. Strategia nu este să jucăm doar defensiv. Nu ne sperie atmosfera, am jucat pe stadioane cu capacitate mult mai mare, nu are ce să ne sperie. Jucătorii Greciei sunt extrem de puternici, unii foarte valoroşi, joacă la echipe mari din Europa“, este de părere selecţionerul Victor Piţurcă. România ar putea aborda meciul de astăzi în formula: Tătăruşanu – Măţel, Gardoş, Goian,  Raţ – Bourceanu, Lazăr – Torje, Stancu, Maxim – Marica.
Brigadă portugheză la Pireu
Meciul tur, din Grecia, va fi arbitrat la centru de portughezul Pedro Proenca, ajutat la cele două margini de conaţionalii Miranda şi Trigo. Manşa a doua a barajului dintre România şi Grecia se va disputa marţi, 19 noiembrie, ora 21, pe Arena Naţională din Bucureşti. Tot astăzi se mai joacă manşa tur a celorlaltor trei meciuri de baraj, pentru calificarea la Cupa Mondială din 2014: Ucraina – Franţa (ora 21,45, direct Digi Sport), Portugalia – Suedia (ora 21,45) şi Islanda – Croaţia (ora 21).

Recomandările redacției