glsa

Circulaţia rutieră pe strada Romul Veliciu este închisă, de luni, pentru organizarea Târgului de Iarnă. Astfel, şoferii vor fi nevoiţi să circule pe rute ocolitoare, aceştia fiind îndrumaţi de indicatoare. Târgul se va desfăşura atât pe strada Romul Veliciu, cât şi pe platoul din faţa Primăriei special amenajat cu căsuţe, unde zilele trecute a avut loc Festivalul Vinului. Tot pe strada Romul Veliciu va fi amenajat un ţarc cu reni şi animale exotice, dar şi un stand cu figurine care întruchipează scena Naşterii lui Iisus. De asemenea, în fiecare seară în faţa Primăriei va avea loc câte un spectacol. Tot acolo se va sărbători şi Ziua Naţională a României, iar în 6 decembrie vor fi aprinse luminile de pe cei doi brazi din faţa Primăriei Arad, în cadrul unui spectacol dedicat copiilor.  (C.U.)

Recomandările redacției