consCele paisprezece puncte de pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Consiliului Local Municipal Arad au fost votate la foc automat.
Dacă asupra unor proiecte prezentate de preşedintele de şedinţă, Glad Varga, consilierii nu au avut obiecţii (ne referim aici la plafonul creanţelor fiscale care se anulează, amenajarea parcării subterane din piaţa Avram iancu sau participarea municipiului Arad la Programul pilot pentru eficienţă energetică în sectorul public din România), nu la fel a stat lucrul când a fost vorba de rectificarea bugetului general al Municipiului Arad pentru anul 2013. Împunsăturile au venit din partea conservatorului Gheorghe Ghilinţă, pe post de apărători ai Puterii locale plasându-se Levente Bognar şi Ovidiu Moşneag.
În fapt, vocalul Ghilinţă îl acuza, în contumacie, pe Gheorghe Falcă, de faptul că l-a păcălit data trecută, spu­nându-i că suma de peste 300.000 de lei, alocată persoanelor cu handicap şi asistenţilor acestora, aşa cum a fost propusă în şedinţa precedentă de democrat-liberalul Ovidiu Moşneag, este din bugetul local, ea provenind de fapt din cotele defalcate. „Am propus în şedinţa trecută suplimentarea fondului pentru plata persoanelor cu handicap şi a asis­tenţilor acestora. Parcă vorbim de meciul de azi, şi îmi aduc aminte de vorba: «să nu ai încredere în greci nici dacă îţi oferă daruri…» Cam aşa este cu domnul primar… Banii nu sunt din bugetul local, aşa cum s-a spus, ci din sume defalcate… Fac apel măcar acum să nu se politizeze acest demers şi să deblocăm 1.260,000 de lei pentru a efectua plăţile pe septembrie şi octombrie”, spunea Ghilinţă.
Replicile nu au întârziat să apară, atât din partea lui Ovidiu Moşneag şi a vicelui Bognar, cât şi din partea preşe­dintelui de şedinţă, Glad Varga.  Pentru a calma spiritele, Bognar a conchis: „Trebuie să aşteptăm rectificarea, mai întâi”.
Dacian Don

Recomandările redacției