Ultimul meci de pe arena din Micălaca: „Şi ajută, Doamne, echipei…”

Soarele a stăruit parcă mai mult deasupra arenei din Micălaca după ce s-a sfârșit meciul dintre Gloria Arad și Victoria Lunca Teuz. E poate ultima când aici s-a jucat fotbal. Sunt departe anii 1920, când aici juca echipa Olimpia, poate cea mai prolifică echipă de cartier din istorie. Da, cea mai prolifică, de aici au plecat frații Barbu, care au jucat cu România la primul Mondial din istorie, Uruguay 1930. De aici s-a ridicat Marksteiner, care a scris istorie la Ripensia, marea campioană interbelică. De aici, portarul Kiss a ajuns la Colțea București și marele Ghiță Albu, primul recordman al selecțiilor din echipa națională, tot aici a început fotbalul. De la Olimpia aveau să fie lansați către prima scenă rapidistul Cuedan și venusistul Lupaș.
Un stadion încărcat de istorie
„Țin minte că (…) în Cartierul Micălaca, o echipă trăia numai datorită sacrificiilor materiale ale unui… popă. Nu zâmbiți. Era un popă care murea după fotbal și, singur-singurel, sus­ținea echipa. Când aduna „darul” în biserică, spunea enoriașilor – Dați lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu și… Olimpiei ce-i al Olimpiei! (…) Mai târziu, popa din Micălaca își completa Tatăl nostru în felul următor: „Și ajută, Doamne, echipei Olimpia să-i bată pe toți, să-i rupă, amin!”, își amintea marele Cibi Braun în cartea „Fotbal în glumă”. Aici avea să joace mai apoi Constructorul, cu „Tati” Varga, tatăl lui Norbi Varga, pe post de șef al apărării, în echipă cu băieții lui Iosif Petschovsky, Geza Dodean, Pecican, Mercea II, Kettenstock și atâția alții.
Echipe legendare pe „Telecom”
Aici antrena marele Nicolae Dumitrescu și aici Moachi Bătrâna îl muncea pe Helmut Duckadam. Și acei ani sunt îndepărtați… Aici a venit apoi FC Arad, după unirea Vagonului cu Strungul (Astra cu Aris, pentru conformitate). Apoi, cu denumirea Telecom, s-a format una din cele mai redutabile trupe de divizia C de după Revo­luție, cu Gigi Borugă antrenor și fotbaliști ca Marius Grad, Nicolae Mitu, Neluțu Ardelean și ceilalți, trupă care aducea aici Universitatea Craiova lui Prunea și Silvian Cristescu în Cupa României. E deja mult de-atunci… Ultimii ani, arena din Micălaca a devenit casa Gloriei Arad, prigonită acum un deceniu din vechea ei casă de la Boul Roșu.
Fotbalul, aproape de dispariţie
De câteva săptămâni, în Arad s-a aflat că terenul a fost scos la licitație și adjudecat de o companie care ar intenționa să construiască aici altceva. Probabil market (super, hyper, de care-o fi), probabil blocuri. Mai cade un reper fotbalistic arădean. Au mai căzut două mai mari, Vagonul și Strungul, și viața a mers înainte, cum spune vechiul clișeu. Dar, fără a cădea în patetism, copiii care vor merge cu părinții lor lângă cărucioarele din viitorul market, dacă așa va fi, sau cei care vor deschide ușa viitorului lor penthouse, nu vor trăi vreodată niște senzații care aici s-au trăit cândva. Senzațiile nu pot fi descrise, ar fi trebuit trăite, așa cum le-am simțit cândva toți cei care am fost aici, din teren, de pe bancă, din tribună, de lângă gard…
După ultimul fluier din Gloria – Victoria Lunca Teuz, câțiva puști au țâșnit pe teren cu mingea care le aduce bucurie. Iar soarele a mai stat puțin aici, parcă special pentru ei.