În așteptarea primei zăpezi – anunțată de INMH, administrația bătană s-a mobilizat intens și a finalizat pregătirile pentru a întâmpina vremea rea cu toate utilajele specifice pregătite de acțiune. Pe lângă utilajele existente – care au fost verificate și pregătite de intervenție, s-a mai achiziționat unul nou.
„Anul acesta, față de anul trecut, am achiziționat un utilaj nou; este vorba de un  autogreder. Acesta are o lamă în față și una în zona de mijloc și va fi foarte eficient în cazul căderii unor zăpezi abundente. Aceasta, pe lângă buldoexcavatorul cu lamă pe care-l aveam și care a acțiunat anii trecuți pe străzile comunei. În plus, pe lângă cele două utilaje amintite noi mai dispunem și de un plug de zăpadă ce poate fi atașat la un tractor, dacă va fi cazul.
Noi nu am încheiat contract cu nici o firmă pentru operații de deszăpezire – motivația fiind de ordin financiar, firește  dar în condițiile în care avem dotările amintite. Astfel, din experiența anilor trecuți,  în maxim 2-3 ore drumurile comunei pot fi degajate pentru a deveni circulabile. Ca în fiecare an, dacă va fi cazul, vom acționa și pe drumul județean ce trece prin trei din satele componente comunei: Bata, Țela și Bacău de Mijloc“ ne preciza viceprimarul comunei Bata, Ladislau Heleport.

Recomandările redacției